Site icon laBucuresti.ro

Festivalul Internațional George Enescu aduce în seria Concertelor de la Ateneul Român cele mai cunoscute orchestre din lume: 27 de evenimente extraordinare

Festivalul Internațional George Enescu, eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și finanțat de Ministerul Culturii, oferă iubitorilor muzicii clasice ocazia de a asculta  cele mai cunoscute orchestre simfonice și de cameră din lume în cadrul Seriei de concerte de la Ateneul Român. Considerată a fi una dintre clădirile cu cea mai reușită acustică din lume, Ateneul Român oferă publicului ocazia unor întâlniri spectaculoase cu lucrări din opera unor cunoscuți compozitori clasici și contemporani.

„Concertele de la Ateneu sunt gândite să prezinte orchestre extraordinar de bune într-un context mai intim. Propun un repertoriu diferit și o calitate a sunetului potrivită pentru acel repertoriu. Ateneul este o capodoperă, atât din punct de vedere arhitectural dar şi din punct de vedere acustic, deoarece creează o intimitate a sunetului ce permite ca publicul să se simtă foarte aproape de artiştii de pe scenă. De aceea, am creat câteva concerte cu mari orchestre cum este Gewandhaus din Leipzig sau WDR din Köln, în care publicul să se simtă parte din orchestră”, în cuvintele maestrului Cristian Măcelaru, Directorul Artistic al Festivalului Internațional George Enescu.

Primul eveniment din serie, programat luni, 28 august, de la ora 17:00, este concertul Orchestrei Simfonice WDR din Köln, sub bagheta dirijorului Jörg Widmann, alături de violonista Carolin Widmann. Orchestra va interpreta lucrări compuse chiar de dirijorul Jörg Widmann, unul dintre cei mai renumiți compozitori contemporani din lume, precum și două lucrări de Felix Mendelssohn (Andante din Sonata pentru clarinet și pian în mi bemol major și Simfonia nr. 5 în re minor op. 107, Reforma).

Un al doilea concert al Orchestrei Simfonice WDR din Köln are loc în ziua următoare, pe 29 august de la ora 17:00, de data aceasta sub bagheta dirijorului Cristian Măcelaru, directorul artistic al Festivalului Internațional George Enescu. De această dată solist va fi baritonul Matthias Goerne. Orchestra va interpreta, în primă audiție românească, lucrarea Formido, semnată de Dan Dediu și comandată de Orchestra Radiodifuziunii din Köln, parte a proiectului Miniaturi ale timpului, Miniaturen der Zeit. Lucrarea spune povestea spaimei, în cuvintele compozitorului Dediu: „Muzica pe care am imaginat-o ilustrează sentimentul de angoasă pe care îl trăim cu toții, mai ales atunci când suntem amenințați de ceva pe care nu-l înțelegem”. Concertul va continua cu selecțiuni din Cornul fermecat al băiatului (Gustav Mahler/Detlev Glanert) și Prințul cioplit în lemn op. 13 de Béla Bartók. 

Orchestra Filarmonică Cehă urcă pe scena Ateneului Român miercuri, 30 august, de la ora 17:00, dirijată de austriacul Manfred Honeck și acompaniată de cunoscutul duo de pian al surorilor Katia și Marielle Labèque. Se vor interpreta lucrări de Bryce Dessner (Concertul pentru două piane și orchestră) și Piotr Ilici Ceaikovski (Simfonia nr. 5 în mi minor op. 64).

Al doilea concert al Orchestrei Filarmonice Cehe împreună cu Manfred Honeck are loc joi, 31 august, de la ora 16:30, alături de Corul Filarmonicii George Enescu, dirijat de Iosif Ion Prunner. În program vor fi Simfonia nr. 1 în do major op. 21 de Ludwig van Beethoven, Fantezia Rusalka de Antonín Dvořák și poemul simfonic Vox Maris op. 31 de George Enescu, interpretat alături de  tenorul Cosmin Ifrim, cu intervențiile solistice ale sopranei Lavinia Mamot.

Muzicienii parizieni din Ensemble Intercontemporain vor urca pe scena de la Ateneul Român vineri, 1 septembrie de la ora 16:30. Concertul va fi dirijat de Pierre Bleuse, iar repertoriul va fi format exclusiv din lucrări ale unuia dintre cei mai avangardiști compozitori ai secolului XX, György Ligeti născut acum 100 de ani la Târnăveni, în România

Orchestra de Cameră Dogma, condusă de dirijorul Mikhail Gurewitsch, concertează la Ateneul Român sâmbătă, 2 septembrie, de la ora 16:30. Soliste vor fi două câștigătoare ale Concursului Internațional George Enescu 2022, Alexandra Segal la pian și Maria Marica la vioară. În program vor fi compoziții de Dan Buciu, Felix Mendelssohn, Samuel Barber, Benjamin Britten și în primă audiție absolută lucrarea Lifebyrinth – simfonie de cameră în patru părți a dirijorului Mikhail Gurewitsch.

Duminică, 3 septembrie de la ora 16:30 va urca pe scena Ateneului Român orchestra Cameristi della Scala, formată din muzicieni ai Teatro alla Scala di Milano, condusă de dirijorul Wilson Hermanto, alături de pianistul român Daniel Ciobanu. Programul concertului include lucrările: Suita Pelléas și Mélisande op. 80 de Gabriel Fauré, Concertul nr. 4 în sol major pentru pian și orchestră op. 58 de Ludwig van Beethoven și Serenada nr. 1 în re major op. 11 de Johannes Brahms.

Muzica lui George Enescu se va auzi pe scena Ateneului Român luni, 4 septembrie, de la ora 17:00, când Cameristi della Scala revin la Ateneul Român pentru un al doilea concert sub bagheta dirijorului Wilson Hermato, într-o formulă cu trei soliști: violoncelistul Daniel Müller-Schott și doi laureați ai Concursului Internațional George Enescu 2022, violonistul Ștefan Aprodu și pianistul George Todică. În program va fi Aria și Scherzino pentru vioară și orchestră de George Enescu, cu intervenția pianistului George Todică, alături de compoziții de Piotr Ilici Ceaikovski, Felix Mendelssohn și Richard Strauss.

Cea mai veche orchestră simfonică civică din lume, Orchestra Gewandhaus din Leipzig, condusă de dirijorul Herbert Blomstedt, va concerta de două ori la Ateneul Român, primul eveniment fiind programat marți, 5 septembrie, de la ora 17:00. Sunt incluse în program selecțiuni din Suita nr. 1 în do major pentru orchestră op. 9 de George Enescu și Simfonia nr. 7 în mi major WAB 107 de Anton Bruckner. Al doilea concert al orchestrei este programat în ziua următoare, miercuri, 6 septembrie, de la ora 17:00, cu compoziții de Franz Schubert (Simfonia nr. 5 în si bemol major D 485) și Franz Berwald (Amintiri despre Alpii norvegieni și Simfonia nr. 3 în do major, Singulière).

Joi, 7 septembrie, de la ora 16:30 este programat la Ateneul Român concertul East-West Chamber Orchestra, condusă de dirijorul Rostislav Krimer, alături de câștigătorul Concursului Internațional George Enescu 2022, secțiunea violoncel, Benjamin Kruithof. Se vor interpreta lucrări de Enescu,Joseph Haydn, Mieczysław Weinberg și Dimitri Șostakovici.

Concertul Orchestrei de cameră Franz Liszt la Ateneul Român este programat vineri, 8 septembrie, de la ora 16:30, alături de pianistul Pierre-Laurent Aimard. Compozițiile incluse în programul concertului sunt Ramificații pentru orchestră de coarde de György Ligeti, Concertul nr. 3 în mi major pentru pian și orchestră Sz. 119 de Béla Bartók și Octetul pentru coarde în do major op. 7 de George Enescu.

Seria concertelor de la Ateneul Român continuă sâmbătă, 9 septembrie, de la ora 16:30 cu recitalul celebrului pianist Kirill Gerstein. În program vor fi lucrări de Frédéric Chopin (Poloneza-Fantezie în la bemol major op. 61), Gabriel Fauré (Nocturna nr. 13 în si minor op. 119), Franz Liszt (Poloneza nr. 2 în mi major S. 223), Robert Schumann (Carnavalul vienez op. 26) și Johann Strauss/Leopold Godowsky (Valsuri).


Duminică, 10 septembrie, de la ora 16:30
 are loc la Ateneul Român o gală de operă în interpretarea sopranei ruse Aida Garifulina și a Orchestrei Filarmonice Würth, condusă de dirijorul Claudio Vandelli. În program vor fi arii din opere celebre compuse de Charles Gounod, Léo Delibes, José María Giménez, Heitor Villa-Lobos, Giuseppe Verdi, Giacomo Puccini, Pietro Mascagni, Franz Schubert și Ruggero Leoncavallo.


Orchestra Filarmonică Würth 
revine pe scena Ateneului Român luni, 11 septembrie, de la ora 17:00, alături de Corul Academic Radio condus de Ciprian Țuțu și alături de pianistul Till Fellner pe post de solist. În program vor fi lucrări de George Enescu (Isis) și Ludwig van Beethoven (Concertul nr. 3 în do minor pentru pian și orchestră op. 37 și Simfonia nr. 5 în do major op. 67).


Marți, 12 septembrie, de la ora 17:00
 este programat concertul Cameratei Bern, condusă de violonista Patricia Kopatchinskaja. Acest concert eveniment, intitulat „Moartea și fata”, combină muzica clasică cu cea modernă pentru a crea un univers întunecat dar plin de imaginaţie. Publicul va regăsi în program lucrări de August Nörmiger, Franz Schubert, Carlo Gesualdo şi György Kurtág. Violonista Patricia Kopatchinskaja revine miercuri, 13 septembrie, de la ora 17:00 pe scena de la Ateneul Român, într-un recital ce include atât compoziții proprii cât și lucrări de Arnold Schönberg, Darius Milhaud, Béla Bartók și Maurice Ravel.


Orchestra de cameră din Zürich 
va concerta la Ateneul Român joi, 14 septembrie, de la ora 16:30, alături de violonistul Daniel Hope, renumit în întreaga lume pentru creativitatea sa muzicală și pentru angajamentul său față de cauzele umanitare. Vor interpreta lucrări de Johann Sebastian Bach (Concertul în re minor pentru două viori și orchestră BWV 1043), George Enescu (Intermezzi op. 12), Philip Glass (Echorus), Arvo Pärt (Darf ich), Felix Mendelssohn (Concertul în re minor pentru vioară și orchestră de coarde), Edward Elgar (Introducere și allegro pentru orchestră de coarde op. 47), Alan Silvestri (Trei piese pentru orchestră de coarde op. 4 nr. 2) și Béla Bartók (Dansuri populare românești).

Collegium Vocale Gent concertează la Ateneul Român vineri, 15 septembrie, de la ora 16:30, sub bagheta dirijorului Philippe Herreweghe. Se va interpreta lucrarea Misa în si minor BWV 232 de Johann Sebastian Bach, alături de sopranele Dorothee Mields și Margot Oitzinger, alto Alex Potter, tenorul Guy Cutting și bas Peter Kooij.


Orchestra de cameră Berlin Academy of American Music
 va susține un concert pe scena de la Ateneul Român sâmbătă, 16 septembrie, de la ora 16:30. Orchestra va fi condusă de dirijorul Garret Keast acompaniind-o pe violonista Mihaela Martin. În program vor fi lucrări de Caroline Shaw, Leonard Bernstein și Aaron Copland precum și o lucrare în primă audiție, Eritrean Ring de LiviaTeodorescu.

Orchestra și corul Filarmonicii George Enescu vor concerta la Ateneul Român duminică, 17 septembrie, de la ora 16:30, sub bagheta dirijorilor Arnaud Arbert și Iosif Ion Prunner. Muzicienii vor pune în scenă opera în concert Le Grand Macabre, de György Ligeti, singura lucrare de gen din creația ligetiană, la aniversarea celor 100 de ani de la nașterea compozitorului.

Luni, 18 septembrie, de la ora 17:00 publicul va avea ocazia să asculte pe scena Ateneului Român orchestra de cameră Manchester Camerata, sub bagheta dirijorului și violonistului maghiar Gábor Takács-Nagy. Vor acompania soliștii Jean-Efflam Bavouzet (pian), Alexandra Dariescu (pian) și Jess Gillam (saxofon). În programul concertului vor fi Rapsodia română în la major op. 11 nr. 1 de George Enescu, Concertul în mi bemol major pentru două piane și orchestră, cu solista de jazz Teodora Brody la voce, precum și compoziții de Wolfgang Amadeus Mozart, Michael Nyman și Ludwig van Beethoven.

Camerata Salzburg va concerta la Ateneul Român marți, 19 septembrie, de la ora 17:00, alături de concertmaestrul Gregory Ahss și violonista Janine Jansen. Celebra orchestră de cameră din Austria va interpreta lucrări de Joseph Haydn (Simfonia nr. 6 în re major Hob. I:6, Dimineața și Simfonia nr. 7 în do major Hob. I:7, Amiaza) și Wolfgang Amadeus Mozart (Concertul nr. 3 în sol major pentru vioară și orchestră K. 216, Strassburg și Concertul nr. 5 în la major pentru vioară și orchestră K. 219).

Ansamblul italian Il Giardino Armonico va susține un concert cu program integral din opera lui Joseph Haydn pe scena Ateneului Român joi, 21 septembrie, de la ora 17:00, alături de NFM Choir și dirijorul Giovanni Antonini. Oratoriul Anotimpurile, una dintre mai tipice exprimări ale spiritului clasic, va fi pusă în scenă alături de soprana Anett Fritsch, tenorul Maximilian Schmitt și bas Florian Boesch.

Orchestra Les Dissonances, creată și condusă de violonistul David Grimal, vine la Ateneul Român vineri, 22 septembrie, de la ora 17:00. Programul cuprinde lucrarea Sonata nr. 3 în la minor pentru pian și vioară op. 25 de George Enescu, La mer, trois esquisses symphoniques pour orchestre L. 109 de Claude Debussy și Pelleas și Melisande op. 5 de Arnold Schönberg.

Concertul Filarmonicii Teatrului Comunal din Bologna are loc sâmbătă, 23 septembrie, de la ora 17:00 pe Scena Ateneului Român, sub bagheta dirijorului Roberto Abbado, cu Anna Tifu la vioară și Răzvan Popovici la violă. Publicul va avea ocazia să asculte compoziții de George Enescu, Wolfgang Amadeus Mozart și Ludwig van Beethoven.

Evenimentul care încheie seria concertelor de la Ateneul Român are loc duminică, 24 septembrie, de la ora 17:00 și este cel al ansamblului francez de muzică barocă Les Arts Florissants, cu participarea laureaților Le Jardin des Voix – ediția a XI-a și a dansatorilor de la Compagnie Käfig și The Juilliard School. În program va fi opera The Fairy-Queen Z. 629 de Henry Purcell, al cărei libret este o adaptare anonimă a piesei Visul unei nopți de vară de William Shakespeare.

Despre Festivalul Internațional George Enescu

Festivalul Internațional George Enescu este unul dintre cele mai importante evenimente de muzică clasică la nivel internațional, organizat începând cu 1958. Cea de-a 26-a ediție a festivalului are loc între 27 august și 24 septembrie, iar tema ediției este “Generozitate prin muzică”|”Generosity through Music”. Programul festivalului include peste 3.500 dintre cei mai renumiți artiști ai lumii, peste 40 de orchestre din 16 țări, lucrări de operă în primă audiție și concerte educative pentru copii.

Biletele s-au pus în vânzare pe platforma Eventim. Link direct.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook , Instagram , YouTube , TikTok , Twitter .

Exit mobile version