Site icon laBucuresti.ro

Ludovic Orban: Scoaterea Spitalului Colentina din dispozitivul anti-COVID a fost o decizie neinspirată

Premierul Ludovic Orban a declarat că scoaterea Spitalului Colentina din dispozitivul anti-COVID a fost o decizie neinspirată.

“Planul de disponibilizare este un plan care va fi aplicat într-o perioadă, astfel încât să nu afecteze pacienţii care sunt trataţi, să nu rămână niciun pacient care are nevoie de servicii medicale fără serviciile medicale. Pe de altă parte, acolo pacienţii COVID care au şi alte afecţiuni pot fi trataţi de alte afecţiuni. Dar scoaterea Spitalului Colentina din dispozitivul anti-COVID, după părerea mea, a fost o decizie neinspirată şi avem nevoie de Spitalul Colentina în integralitatea sa şi de toate cadrele medicale de acolo, care au dobândit deja o experienţă şi pot să ne susţină foarte mult la nivelul Bucureştiului”, a afirmat Ludovic Orban, întrebat dacă Spitalul Colentina devine exclusiv spital suport COVID. El a arătat că, din punctul său de vedere, Spitalul Colentina poate deveni spital suport COVID.

Duminică, prefectul Capitalei, Gheorghe Cojanu, a anunţat că în Bucureşti nu mai sunt locuri la ATI, iar de luni Spitalul Colentina va funcţiona în totalitate pentru tratarea bolnavilor de COVID- 19.

“Astăzi a avut loc o întrevedere cu prefecţii şi cu reprezentanţii DSP, respectiv ai Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă şi vă informez ce s-a discutat strict pentru Bucureşti. (…) În Bucureşti nu mai sunt locuri la ATI, asta este o problemă destul de gravă, drept pentru care domnul ministru Raed Arafat ne-a informat că a semnat deja un document, mâine Spitalul Colentina va intra în totalitate, deci vor fi 300 – 400 de locuri pentru tratarea bolnavilor de COVID. Asta este o veste îmbucurătoare, pentru că s-a ajuns la situaţii critice, încât bolnavii erau luaţi, duşi din Bucureşti în altă parte. La terapie intensivă încă nu se ştie exact numărul, se fac eforturi pentru a fi cât mai multe locuri la terapie intensivă. (…) Tot în legătură cu acest aspect, era un spital modular la Elias şi funcţiona cu un pic de sincope, întrucât nu erau asiguraţi cu cadre medicale în totalitate. S-a dat dispoziţia ca atât Spitalul Floreasca, cât şi Spitalul Elias să asigure aceste cadre medicale”, a spus Cojanu, la un post de televiziune.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Exit mobile version