Termoscanere au fost instalate la sediul Primăriei Sectorului 1, iar în fiecare dimineaţă, la intrarea în instituţie, tuturor angajaţilor li se măsoară, în timp real, temperatura corporală, potrivit unui comunicat al autorităţii locale, transmis, miercuri, AGERPRES.
„Primăria Sectorului 1 continuă să ia măsuri pentru limitarea răspândirii noului Coronavirus în comunitatea locală. Începând de astăzi (…), la sediul administraţiei locale din Bd. Banu Manta nr. 9 a fost instalat un sistem ultraperformant de detectare a temperaturii corporale. Astfel, în fiecare dimineaţă, la intrarea în instituţie, tuturor angajaţilor primăriei li se măsoară, în timp real, temperatura corporală. Acest sistem de ultimă generaţie este foarte eficient, are o precizie de plus/minus 0,3 grade Celsius şi nu presupune atingerea persoanei a cărei temperatură este măsurată. De asemenea, detectează prezenţa sau absenţa măştii faciale”, precizează Primăria Sectorului 1.
Termoscanerele sunt pretabile pentru fluxuri mari de oameni, folosind algoritmi de inteligenţă artificială, pentru a măsura temperatura de la o distanţă de 3 m. Acest sistem este folosit cu succes în spitalele din prima linie a luptei cu coronavirusul şi în aeroporturi, menţionează autoritatea locală.
Conform sursei citate, rezultatul măsurătorii este vizibil instant pentru persoana testată, care poate vedea astfel dacă temperatura sa corporală se încadrează în limite normale sau nu. În situaţia în care un angajat este identificat cu temperatura crescută peste limitele normale, este trimis la domiciliu şi sfătuit să ia legătura cu medicul de familie.
Temperatura corporală la care dispozitivul alertează, emiţând semnale sonore, este de 37,3 grade Celsius, însă această limită poate fi schimbată de către beneficiar în funcţie şi de temperatura mediului ambiant, precizează Primăria Sectorului 1.
„Pentru mine este esenţială protejarea de o posibilă infectare cu noul Coronavirus a angajaţilor şi a familiilor acestora, precum şi a locuitorilor Sectorului 1 care vor intra în instituţia noastră în momentul în care se va redeschide programul de lucru cu publicul. Iată de ce am decis să introducem acest sistem de testare a temperaturii corporale care ne spune în timp real dacă angajatul are sau nu o problemă de sănătate care se manifestă prin creşterea temperaturii. Mă gândesc ca, din toamnă, aceste termoscanere să le instalăm în toate grădiniţele, şcolile şi liceele din Sectorul 1, pentru că nimic nu este mai important decât protejarea sănătăţii copiilor noştri”, a declarat primarul Sectorului 1, Dan Tudorache. AGERPRES
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.