Au fost efectuate primele intervenţii chirurgicale în Blocul Operator Central al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti

Social

Blocul Operator Central de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti a fost deschis astăzi şi deja au fost efectuate primele intervenţii chirugicale.

„Aşa cum am promis încă de la începutul mandatului de manager al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, Blocul Operator Central a devenit operaţional. Astăzi, 12 decembrie, conform planificării şi etapizării anunţate la momentul inaugurării, au fost realizate primele intervenţii chirurgicale în noul Bloc Operator Central de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, după ce rezultatul probelor microbiologice a ieşit negativ, astfel că pacienţii pot fi operaţi în condiţii de siguranţă maximă”, a declarat managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, dr. Adriana Nica.

Activitatea chirurgicală în cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti este una intensă, care se realizează în condiţii de siguranţă maximă. Blocul Operator Central îndeplineşte toate condiţiile tehnice şi epidemiologice pentru a funcţiona, iar cele 11 săli de aici dublează, practic, capacitatea operatorie a spitalului.

La Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, de la începutul anului până astăzi au fost îngrijiţi peste 50.000 de bolnavi în spitalizare continuă şi dintre aceştia aproximativ 30.000 au necesitat intervenţii chirurgicale.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *