Problema încălzirii în București este pasată guvernului. Capitalul pe care primăria s-a angajat că îl va vira în contul noii companii, Termoenergetica SA, există doar pe hârtie

Social

La nici două săptămâni de când noua companie a Primăriei generale, Termoenergetica SA, a preluat oficial RADET-ul, au început să apară și primele probleme. Capitalul de 645 de milioane de lei, bani pe care primăria s-a angajat că îi va vira în contul noii companii, există doar pe hârtie. Prin urmare, există temeri serioase că, din ianuarie, ELCEN va ajunge la vechiul impas și cu Termoenergetica: dotarii acumulate și amenințări cu sistarea caldurii și a apei calde. Totul pe nervii celor peste 1,2 milioane de bucureșteni abonați la sistemul centralizat.

Joi, bucureștenii din 54 de blocuri din zona Aviației au rămas fără căldură și apă caldă.

Țevile cedează ca într-un efect de domino, însă probleme mari are și compania care distribuie acum agentul termic.

În contul Termoenergetica nu există în acest moment cei peste 645 de milioane lei, capitalul pe care primăria a dat asigurări că îl va acoperi. Prin urmare, actuala conducere o dă din colț în colț, în încercarea de a găsi banii necesari pentru a plăti salariile și facturile.

În cazul în care nu se va găsi o soluție, ELCEN, compania care produce agentul termic, spune că din ianuarie situația ar putea deveni critică.

În prezent, în București, Termoenergetica asigură căldură și apă caldă pentru 560.000 de apartamente și pentru 5.000 de instituții, cu o rețea de conducte mai veche de 40 de ani.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.