DSP Bucureşti: Spitalul Colentina poate asigura asistenţă şi pentru pacienţii care nu sunt infectaţi cu SARS-CoV-2

Social

Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti a informat că Spitalul Clinic Colentina poate asigura, începând de joi, asistenţă medicală de specialitate şi pentru pacienţii care nu sunt infectaţi cu noul coronavirus.

“Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti (DSPMB) a emis avizul temporar favorabil pentru funcţionarea unităţii medicale în regim deschis, atât pentru pacienţii COVID, cât şi pentru pacienţii care necesită tratament de specialitate pentru alte patologii”, se arată într-o informare a DSPMB.

Potrivit sursei citate, avizul de funcţionare a fost emis “imediat” ce managementul spitalului bucureştean a asigurat circuitele separate, condiţiile şi măsurile necesare, conform legislaţiei în vigoare, astfel încât pacienţii să poată primi serviciile medicale necesare în condiţii de siguranţă.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a solicitat, miercuri, “măsuri de urgenţă” din partea Guvernului pentru redeschiderea Spitalului Colentina pentru pacienţii cronici.

Ea a precizat că peste 60% dintre pacienţii acestui spital sunt din ţară, iar ceea ce se întâmplă este “o mare nedreptate”.

“Protestez aşadar faţă de minciuna transmisă acum o săptămână că se redeschide a doua zi Spitalul Colentina şi că va primi aviz de la DSP şi se dovedeşte încă o dată, din păcate, că Ministerul Sănătăţii este departe de nevoile bucureştenilor, este imun practic la strigătul de alarmă al bolnavilor cronici care au nevoie de medicii de la Spitalul Colentina şi este în dispreţ total faţă de Bucureşti”, a susţinut Firea. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.