Târgul de Sânmedru – de antichităţi ţărăneşti 25 – 27 octombrie 2019, între orele 10 şi 18

Divertisment

Muzeul Naţional al Ţăranului Român vă aşteaptă, începând de vineri, 25, până duminică, 27 octombrie 2019, între orele 10 şi 18, la Târgul de Sânmedru – de antichităţi ţărăneşti, la care vor participa aproximativ 40 de colecţionari din toată ţara cu lucruri vechi, de colecţie. Puse unele lângă celelalte, obiectele prezentate la târg formează o poveste frumoasă şi impresionantă din viaţa rurală, din vremuri care încep cu „a fost odată ca niciodată”.

Vizitând acest târg, veţi avea o imagine vie a ceea ce a însemnat gospodăria ţărănească în ansamblul ei, invitându-vă să salvăm împreună obiectele de la uitare şi degradare şi să le reintroducem într-un circuit al civilizaţiei urbane contemporane.

În cadrul târgului de la Muzeul Ţăranului, veţi putea admira şi cumpăra:
piese de costum ţărănesc, ţesături de interior (covoare, ştergare, feţe de pernă şi feţe de masă), icoane pe lemn şi pe sticlă, cruci, pristolnice, podoabe, mobilier crestat, pictat (lăzi de zestre, mese, scaune, blidare, lingurare, dulapuri), ceramică, doniţe, vase din lemn, putinei, căuce, furci şi roţi de tors, fuse, vârtelniţe, felinare, ceasuri, candelabre, piuliţe şi râşniţe de alamă, dar şi publicaţii socio-etnografice din perioada interbelică, bancnote vechi, timbre cu subiecte etnografice…

De asemenea, îmbiem publicul cu prăjituri, turtă dulce, cozonaci şi miere, dar şi cu bragă sau ţuică. Nu vor lipsi nici plantele de leac.

Preţul biletului de intrare la târg: adulţi – 8 lei; pensionari – 4 lei; elevi şi studenţi, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau uşor – 2 lei

Organizator târg: Secţia Educaţie muzeală / coordonatori: Oana Constantin şi Simona Hobincu

Sfântul Dumitru sau Sânmedru este stăpân peste iarna care vine. Jumătate de an stăpâneşte Sfântul Gheorghe şi cealaltă jumătate el.

Este ziua soroacelor pentru tot felul de înţelegeri între slugi şi stăpâni, chiriaşi şi proprietari, cei care dau şi cei care primesc bani împrumut. Împlinirea sorocului e prilej de petrecere şi de ceartă.

Nu se lucrează de Sfântul Dumitru – deloc. Stânele se desfac şi oile pleacă la vale. Ca să afle cum va fi timpul, ciobanii întind un cojoc. Dacă se aşază pe el o oaie neagră, iarna va fi blândă, dacă oaia e albă, iarna va fi cu multă zăpadă.

Irina Nicolau, Ghidul sărbătorilor româneşti, Bucureşti, Humanitas, 1998.

Parteneri media ai MNŢR: Radio România, Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Internaţional, Radio România Bucureşti Fm, RFI România, Igloo, Arhitectura, Observator cultural, Infinitezimal, LiterNet.ro, Ziarul Lumina, www.ordineazilei.ro, www.modernism.ro, www.matricea.ro, www.promenada-culturala.ro, www.daciccool.ro, www.getlokal.ro, www.semnebune.ro, www.cooperativaurbana.ro, www.iqool.ro, www.gratuitor.ro, www.Financiarul.ro, www.News24.ro, Terra Magazin.

Muzeul Naţional al Ţăranului Român

Şoseaua Kiseleff, nr. 3, Bucureşti

tel. 021.317.96.61

info@muzeultaranuluiroman.ro

www.muzeultaranuluiroman.ro

facebook.com/MuzeulTaranului

twitter.com/MuzeulTaranului

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.