Ziua Dragobetelui la Casa Artelor „Dinu Lipatti” Ediţia I

Divertisment

Primăria Municipiului Bucureşti, prin Casa Artelor „Dinu Lipatti”, vă invită sâmbătă 22 februarie 2020, între orele 18,00-21,00, la Sărbătoarea dragostei în stil românesc, de Ziua Dragobetelui.

În tradiţia românească, Dragobetele este divinitatea iubirii, asemenea lui Cupidon din mitologia romană sau Eros din mitologia greacă. Numit şi Năvalnicul sau Logodnicul Păsărilor, Dragobetele este un zeu tânăr al dacilor, fiul Babei Dochia, protectorul păsărilor, sărbătorit la data de 24 februarie în Muntenia, Dobrogea, Oltenia şi Transilvania, fiind un simbol al fertilităţii şi al renaşterii.

Seara dedicată iubirii va începe de la orele 18,00, în Curtea şi în Saloanele Casei Lipatti, unde vă invităm să vedeţi Expoziţia specială intitulată „Dragobetele, un simbol românesc al iubirii”, dar şi pe cele permanente „Dinu Lipatti – viaţa şi opera”, „Familia Lipatti şi prietenii”.

Veţi avea ocazia să ascultaţi Înregistrări celebre din repertoriul marelui pianist şi compozitor Dinu Lipatti, iar în Salonul de Muzică va fi proiectat filmul de colecţie „Primăvara bobocilor”, cel de-al treilea film al seriei „Bobocilor”, realizat în 1985, în regia lui Mircea Moldovan, după scenariul scriitorului Petre Sălcudeanu. Din distribuţia fac parte actori români excepţionali: Dem Rădulescu, Tamara Buciuceanu, Horaţiu Mălăele, Adela Mărculescu şi alţii.

De la orele 19,30, în Salonul de Muzică, va avea loc Recitalul Extraordinar de muzică românească de dragoste, susţinut de cântăreaţa şi actriţa Irina Sârbu, pianistul Puiu Pascu şi contrabasistul Ciprian Parghel, cu piese celebre din repertoriul Mariei Tănase şi alte bijuterii muzicale româneşti.

În funcţie de repertoriul pe care îl abordează, Irina Sârbu îşi modelează vocea cu un timbru aparte, uşor de recunoscut, conducându-şi imaginaţia improvizatorică în numeroase direcţii, fiecare spectaculoasă în felul ei. A concertat atât în ţară cât şi în străinătate, la New York, Washington, Paris, Atena, Madrid, Viena, Venetia, Bruxelles, Praga, Lisabona, Stockholm, Ierusalim, Milano.

Pianistul Puiu Pascu este un virtuoz al claviaturii, un maestru al improvizaţiei, un compozitor inspirat, un artist în perioada de vârf a carierei, a cărui prezenţă asigură succesul oricărui Recital.

Frenezia şi plăcerea cu care cântă, armoniile, ritmurile complexe şi complicate, originalitatea abordării pieselor şi arderea intensă în procesul interpretativ-creator îl transformă pe Puiu Pascu într-un artist – unicat în pesiajul jazz-istic românesc.

Absolvent al secţiei de jazz în cadrul Conservatorului Regal din Bruxelles, Ciprian Parghel a colaborat cu artişti de mare reputaţie internaţională precum Archie Shepp, Mircea Tiberian, Garbis Dedeian, Paolo Radoni şi de nenumărate ori, în formula de trio-familie, „Anca Parghel şi fii”. Este apreciat ca fiind cel mai valoros contrabasist al generaţiei sale, dovedind, la fiecare concert atât măiestria şi controlul absolut asupra instrumentului cât şi o inspiraţie muzicală de excepţie.

Conceptul evenimentului aparţine pianistei şi regizoarei Alice Barb, Directorul fondator al Casei Artelor „Dinu Lipatti”.

Vă aşteptăm cu drag la Casa Artelor „Dinu Lipatti”, Casa tuturor iubitorilor de Artă şi Cultură, să sărbătorim începutul primăverii şi iubirea în stil românesc.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Pentru mai multe detalii despre program şi desfăşurarea acestuia vă invităm să vizitaţi pagina de Facebook: https://www.facebook.com/casadinulipatti sau ne puteţi contacta la numărul de telefon 031 425 25 63, în intervalul orar 14,00-17,00, de luni până vineri.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.