Primăria Capitalei va amplasa un monument dedicat câinilor de serviciu în Parcul Herăstrău

Social

Primăria Capitalei va amplasa, în Parcul Herăstrău zona Expoflora, un monument dedicat câinilor de serviciu denumit „Max, câinele erou”, proiectul fiind aprobat în ședința Consiliului General al Municipiului București de miercuri.

„Inițiativa se dorește să fie o recunoaștere a importanței câinilor de serviciu. (…) Max, câinele erou, era un ciobănesc german, născut la 4 iunie 2009 și decedat la 9 septembrie 2015 București, fiind câinele de luptă al Armatei Române (forțele terestre) care era una dintre principalele vedete ale defilărilor pe sub Arcul de Triumf”, se arată în proiectul votat miercuri.

Max a fost primul câine din România înmormântat cu onoruri militare.

Monumentul dedicat câinilor de serviciu va fi amplasat în Parcul Regele Mihai I (Herăstrău), zona Expoflora.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.