Comunicat

Social

La data prezentului comunicat, la nivelul municipiului București, în spațiile de carantină instituționalizată, sunt cazate  477 de persoane.

Reamintim că a fost operaționalizat Centrul Municipiului București pentru Coordonare și Conducere a Intervenției (CMBCCI) al cărui rol esențial este de a eficientiza acțiunile întreprinse în scopul evidenței permanente a situației înregistrate precum și a asigurării operative a necesarului de hrană, apă și produse de igienă personală pentru persoanele aflate în autoizolare la domiciliu, dar și pentru monitorizarea respectării de către acestea a măsurilor de izolare.

Facem precizarea că, potrivit articolului 352 din Codul Penal, nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

Atragem din nou atenția asupra necesității de a respecta cu strictețe  măsurile instituite de autorități pentru prevenirea  și limitarea riscului  de răspândire a infecției cu noul coronavirus, pentru aceasta fiind necesară cooperarea și implicarea cetățenilor.

S-au instituit următoarele reguli obligatorii privind accesul cetățenilor în sediul Instituției Prefectului – Municipiului București:

1)    Cetățenii care au de soluționat probleme care intră în competența compartimentului de registraturăcasierie sau apostilă vor așteapta afară, în fața instituției, păstrând distanța între persoane de 1,5 m – 2 m și vor avea acces în sediul instituției pe rând, câte o singură persoană, conform instrucțiunilor personalului care asigură paza și protecția instituției (Poliția locală);

2)    Este interzisă staționarea în holurile imobilului (holul din fața casieriei, holul din fața liftului, holul din fața registraturii, holul din fața biroului de apostilă);

3)    Pe cât posibil, cetățenii vor purta mască și mănuși de protecție;

4)    Persoanele care au depus documentele pentru apostilare nu vor aștepta în interiorul instituției eliberarea acestora, ci vor părăsi imediat sediul instituției, urmând ca primirea documentelor apostilate să aibă loc la ora stabilită în acest sens;

5)    Accesul cetățenilor la etajul 4 al imobilului – cabinet prefect, cabinet subprefect, compartimente de specialitate – se efectuează numai în situații de urgență, după acceptul telefonic și prealabil al persoanei la care se dorește a avea acces.

Aducem la cunoștința publicului necesitatea formulării petițiilor/sesizărilor către Instituția Prefectului-Municipiul București prin mijloace electronice – e-mail – sau prin poștă/curier, pentru a preveni, astfel, răspândirea coronavirusului SARS-COV-2, prin contactul direct între persoane.

Ținând cont de evoluția situației epidemiologice de pe teritoriul României, în contextul apariției și răspândirii noii forme de coronavirus, care determină boala COVID-19, în ceea ce privește activitățile desfășurate în cadrul Serviciului public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor și respectiv Serviciului public comunitar de pașapoarte, s-au luat următoarele măsuri:

1. SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ŞI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR

–        Suspendarea activității de examinare la nivelul municipiului București, probele teoretică și practică pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 17.03.2020, cu posibilitatea de prelungire în funcție de evoluția situației actuale;

–        Majorarea timpului de soluționare a tuturor operațiunilor specifice de înmatriculari și permise desfășurate la ghișee, la 10 minute, prin utilizarea exclusivă a platformei de programare online;

–        Interdicția pentru orice persoană de a intra în sediul serviciului public comunitar (în zona de back-office) cu excepția persoanelor autorizate a căror prezență este strict necesară, prezentă care va fi consemnată în registrul special constituit;

–        Operaționalizarea liniilor telefonice pentru relațiile cu publicul pe principalele linii de activitate.

          2. SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR DE PAȘAPOARTE (măsuri pentru 30 de zile)

–        Activitatea de preluare a cererilor pentru eliberarea pașapoartelor simple electronice, respectiv a pașapoartelor simple temporare (pentru persoanele care solicită acest tip de document de călătorie în baza dispozițiilor art. 17^1 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cu modificările și completările ulterioare) se realizează numai pentru persoanele care prezintă documente din care rezultă necesitatea unor călătorii care se vor efecta în cel mult 30 de zile de la momentul înregistrării cererii, exclusivîn baza programărilor online;

–        Transmiterea pașaportului simplu electronic, de la sediul unui Serviciu Public Comunitar de Pașapoarte sau sediul unei misiuni diplomatice sau oficiu consular, la adresa de domiciliu/reședință din țară a titularului ori a persoanei care a formulat cererea, prin serviciul de curierat, se face exclusiv în baza unei solicitări adresate prin e-mail/poștă de către titular, respectiv persoana care a formulat cererea/părintele/reprezentant legal în cazul minorilor cu vârsta sub 14 ani;

–        Primirea cererilor privind exercitarea dreptului la libera circulație în străinătate/istoric pașapoarte/scutire taxe vamale, precum și furmizarea datelor din Registrul Național de Evidenșa a Pașapoartelor Simple și eliberarea adeverințelor/comunicărilor corespunzătoare se efectuează exclusiv prin corespondență poștale sau electronică și numai persoanelor care prezintă documente care justifică urgența solicitării.

Aducem la cunoștința persoanelor aflate în izolare că vor fi contactate telefonic de un reprezentant al primăriilor de sector. Contactarea se va face pentru ca persoanele aflate în izolare, care nu beneficiază de sprijinul familiei, să primească necesarul de hrană, apă și produse de igienă personală.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.

Îndemnăm cetățenii municipiului București să acționeze cu calm, cu responsabilitate și cu grijă față de cei din jur, să nu încurajeze propagarea mesajelor de panică și să susțină efortul autorităților, efortul tuturor, pentru limitarea infecției cu noul coronavirus.

Având în vedere situația de fapt, vă recomandăm să aveți o conduită socială responsabilă în prevenirea răspândirii noului coronavirus, să evitați aglomerația, deplasările inutile, reuniunile și respectați normele de igienă.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.