Așezământul de pe insula Snagov este o veche vatră monahală, care se află astăzi în apropierea Capitalei.
Existența unei așezări mănăstirești la Snagov este atestată documentar de pe vremea lui Mircea cel Bătrân (1386-1395, 1397-1418). De-a lungul timpului însă numeroși domnitori au contribuit la ridicarea acestui așezământ, un adevărat centru de spiritualitate și cultură ortodoxă, notează site-ul www.arhiepiscopiabucurestilor.ro.
În anul 1453, Vladislav al II-lea (domn al Țării Românești între 1447-1456) a zidit la Snagov un paraclis cu hramul Buna Vestire care, potrivit tradiției, s-a scufundat în jurul anului 1600, s-au păstrat doar ușile împărătești aflate acum la Muzeul Național de Artă al României.
Domnitorul Vlad Țepeș (1448, 1456-1462 și 1476), căruia tradiția îi atribuie întemeierea acestei mănăstiri, a construit aici cea dintâi biserică de zid, chilii pentru monahi, clopotniță și trapeză. În jurul anului 1456, Vlad Țepeș a dispus construirea unui zid de apărare, a unui pod, a unei închisori și a unui tunel de refugiu pe sub apă, tunel care, deși ruinat, se păstrează până astăzi.
Sub domnia lui Matei Basarab (1632-1654), Mănăstirea Snagov, care a fost se pare închinată mănăstirii athonite Pantocrator de către Alexandru Iliaș (domn al Țării Românești între 1616-1618), a fost scoasă din această stare.
În 1653, spre sfârșitul domniei lui Matei Basarab, când patriarhul Macarie al Antiohiei, însoțit de diaconul Paul de Alep, călătorea prin Țările Române, Mănăstirea Snagov a primit vizita acestui înalt ierarh.
Paul de Alep, descriind călătoria, spune că Mănăstirea Snagov este ultimul dintre lăcașurile sfinte ale Țării Românești pe care l-au vizitat și că este „situată într-o insulă cu un lac mare împrejur, deasupra căruia se află un pod, este o clădire veche cu hramul Intrarea Maicii Domnului în biserică și zidirea ei este în special atribuită lui Mircea Vodă, Radu Vodă, Basarab Voevod și lui Petru Voevod „, potrivit site-ul Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Înzestrată cu multe moșii de către Matei Basarab, mănăstirea a continuat și în a doua jumătate a veacului al XVII-lea să primească danii atât de la domnitori cât și de la credincioși.
În vara anului 1694, Sfântul Ierarh Antim Ivireanul, mitropolit al Țării Românești (1708-1716), a fost numit mai întâi stareț al Mănăstirii Snagov.
În calitate de egumen al mănăstirii, Antim Ivireanul a început prin a se îngriji de averea mănăstirii, a reînnoit sfintele vase, a reparat cărțile de slujbă, dar mai presus de toate, a desfășurat la Mănăstirea Snagov o bogată activitate tipografică.
După plecarea lui Antim Ivireanul de la Snagov, care a fost ales episcop al Râmnicului la 16 martie 1705 (1705-1708), a început decăderea mănăstirii și ea nu va mai cunoaște vreodată înflorirea la care ajunsese sub egumenia Sfântului Antim, menționează site-ul citat.
Odată cu uciderea Voievodului Martir Constantin Brâncoveanu (1688-1714) și a fiilor săi, la 15 august 1714, au fost impuse domniile fanariote, iar domnitorii au încetat de a mai face danii mănăstirii.
În anul 1863 mănăstirea a fost părăsită de monahii greci, care după secularizare au lăsat-o în paragină și degradare.
Din vechea vatră monahală în prezent se mai păstrează doar biserica principală cu hramul Intrării Maicii Domnului în biserică, refăcută de domnitorului Neagoe Basarab (1512-1521), clopotnița și vestigii ale vechilor chilii.
Biserica mănăstirii este o construcție realizată din cărămidă aparentă, cu jocurile obișnuite de firide, arcade și cornișe zimțate, amintind de bisericile de influență bizantină din Muntele Athos.
Este de plan triconc cu o turlă centrală pe naos, susținută de patru stâlpi circulari. O turlă mai mică se ridică deasupra pronaosului sprijinită și ea tot pe patru stâlpi octogonali. Are un naos spațios și un pronaos pătrat, despărțit de naos printr-un zid, străpuns de trei goluri. Inițial pronaosul a fost un pridvor deschis, sprijinit pe stâlpi liberi, ulterior spațiul dintre stâlpi a fost zidit și pridvorul a devenit pronaos.
În fața altarului se află piatra de mormânt a domnitorului Vlad Țepeș.
Pictura datează din timpul lui Petru cel Tânăr (1559-1568), fiul lui Mircea Ciobanu, cum arată inscripția în slavonă zugrăvită în naos. În 1815 pictura a fost completată în părțile deteriorate, iar în anul 1904 s-au făcut reparații mari bisericii.
În anul 1991, Arhiepiscopia Bucureștilor cu sprijinul Ministerului Cultelor a început reconsolidarea, reamenajarea și restaurarea acestui monument istoric. În 1996 la Mănăstirea Snagov s-a deschis un șantier arheologic și tot atunci a fost ridicată o biserică de lemn care să marcheze locul paraclisului Buna Vestire, ctitoria lui Vladislav al II-lea.
În 2003 s-a început restaurarea picturii din pronaos și altar. Au fost comandate și instalate un clopot, policandre pentru altar, naos și pronaos, s-a realizat iluminatul în jurul bisericii, prin cablu subacvatic.
Biserica Mănăstirii Snagov a deținut numeroase obiecte de cult, multe dintre ele fiind conservate la Muzeul Național de Artă al României. Între aceste obiecte se află, în primul rând ușa paraclisului, datând de la jumătatea secolului al XV-lea, specifică sursa citată, apoi un panaghiar de argint aurit, bogat ornamentat, de la sfârșitul secolului al XV-lea și o anaforniță dăruită de Radu cel Mare (domn al Țării Românești între 1495-1508), datând din jurul anului 1500, un chivot dăruit de mitropolitul Varlaam și o cățuie oferită de Antim Ivireanu. AGERPRES
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.
