Masuri PMB – Calitate aer

Social

În legătură cu informaţiile apărute în spaţiul public referitoare la valorile înregistrate pentru poluanții PM2,5 și PM10 de către rețelele independente de măsurare a calității aerului, Primăria Municipiului Bucureşti face următoarele precizări:
Aceste rețele nu sunt autorizate/omologate de către Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor. Datele oficiale de calitate a aerului, raportate anual de România către Comisia Europeană, sunt datele obținute prin Rețeaua Națională de Monitorizare a Calității Aerului (RNMCA), constituită din stații fixe amplasate în aglomerările și zonele de evaluare a calității aerului, cu respectarea prevederilor Legii nr. 104/2011.

Precizăm că RNMCA se află în administrarea Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor, iar datele obținute sunt în prealabil validate de către Centrul de Evaluare a Calității Aerului (CECA), structură aflată în cadrul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului.
Reamintim că Primăria Capitalei nu gestionează staţiile de măsurare a calităţii aerului.
Mai mult decât atât, indicii de calitate la care se face referire reprezintă valori momentane înregistrate de către stațiile fixe de monitorizare, prin alte metode de măsurare decât metoda gravimetrică, fiind nevalidate.
Primarul General, Gabriela Firea:

„Încă din primul an de mandat am tras un semnal de alarmă în ceea ce priveşte poluarea în Capitală, iar faptul că nu s-a făcut nimic în ultimii zece ani în acest sens a dus la agravarea acestei probleme. Începând din 2016, însa, am luat măsuri concrete pentru îmbunătăţirea calităţii aerului, dar nu poţi recupera în 36 de luni ce nu s-a făcut în zeci de ani!Constat cu mâhnire că aceiaşi consilieri generali ai PNL şi USR, care s-au opus prin vot Planului Integrat de Calitate a Aerului sunt cei care deplâng acum, ipocrit, soarta bucureştenilor, dar, când au avut ocazia să facă ceva concret pentru combaterea poluării, s-au opus vehement. Actualul ministru al mediului – care a descoperit acum, politic, poluarea din Bucureşti – ar trebui să-i tragă la răspundere pe consilierii PNL care au blocat nejustificat proiectele anti-poluare doar pentru că erau propuse de Gabriela Firea, dar şi pe fostul primar general interimar PNL, care, în timpul mandatului său, nu a luat nicio măsură concretă pentru protecţia mediului”.
Reamintim faptul că Primăria Capitalei a luat, în ultimii trei ani, o serie de măsuri cu rezultate concrete pentru combaterea poluării din Bucureşti.
Dintre acestea amintim:

Vinieta OXIGEN – Prin acest proiect, Capitala se aliniază la tendinţele altor oraşe europene, care, prin instaurarea unor taxe de poluare, au obţinut rezultate spectaculoase în ceea ce priveşte îmbunătăţirea calităţii aerului şi au dus, implicit, şi la descongestionarea traficului rutier în zonele centrale.
Potrivit proiectului, maşinile sub Euro 4 vor plăti vinieta Oxigen, iar mașinile sub Euro 3 nu vor mai avea acces în centrul orașului. Autoturismele Euro 4 vor plăti vinieta din 2021. De asemenea, mașinile non-euro, Euro 1 și Euro 2 nu vor mai avea voie deloc în București de la 1 ianuarie 2022, iar pentru cele Euro 3 restricția este valabilă din anul 2024. Sunt exceptate de la plata vinietei scuterele şi motocicletele, dar şi autovehiculele cu norma de poluare Euro 3 care funcţionează cu GNL, GNC şi GPL.
În ceea ce priveşte destinaţia banilor colectaţi prin această vinietă, aceştia vor fi alocaţi NUMAI pentru implementarea altor măsuri de protejare a mediului, cum ar fi achiziţia unor mijloace de transport în comun moderne şi nepoluante, recuperarea spaţiilor verzi din Capitală, realizarea unei reţele de infrastructură rutieră destinatate autovehiculelor alternative (biciclete, trotinete etc) precum şi pentru implementarea altor măsuri menite să îi ajute pe bucureşteni să renunţe la autoturismele personale care sunt intens poluatoare, cum ar fi proiectul privind cele 5.000 de ecovouchere, în valoare de 9.000 lei fiecare, oferite de Primăria Capitalei, pentru casarea rablelor.
830 de noi mijloace de transport în comun
O alta masură menită să ducă la reducerea poluării este modernizarea mijloacelor de transport în comun.Parcul auto al STB a crescut considerabil în ultimii 3 ani: PMB şi-a asumat achiziționarea a 830 de noi mijloace de transport STB, pentru care au fost alocate sume consistente, în valoare de 474 de milioane de euro, provenite din bugetul local și din fonduri nerambursabile (fonduri europene nerambursabile și fondul pentru mediu). Circulă deja în trafic 400 de autobuze noi, moderne, 130 de autobuze hibrid Mercedes Benz vor ajunge la Bucureşti în primăvara acestui an şi se mai achiziţionează 100 de troleibuze, 100 de autobuze electrice şi 100 de tramvaie.Alte masuri de îmbunătăţire a calitaţii aerului

Realizarea de culoare unice – prin separarea căii de rulare, pentru 5 dintre liniile de tramvai cu utilizare intensă: 1, 10, 21, 41 şi 32.
Managementul Traficului – Semaforizare inteligentă – Sistemul a fost preluat, în vara lui 2016, la preluarea mandatului, cu 170 de intersecții în sistemul de management inteligent al traficului, din totalul de 450 de pe raza Municipiului București, realizate în decursul a 10 ani.
În prezent, sunt introduse 230 de intersecții funcționale in Sistemul de semaforizare inteligentă.
Numai în anul 2019 au fost montate 600 de semafoare noi, 200 de stâlpi, 77 de camere video, peste 300 de dispozitive acustice pentru nevăzători la trecerile de pietoni semaforizate, precum și 674 bucle inductive pentru contorizarea traficului și a fost instalată fibră optică în lungime de peste 25,5 km.
Deblocarea arterelor (ridicarea mașinilor staționate neregulamentar și care blochează circulația vehiculelor de intervenție în caz de urgență, ambulanțe sau mașini de pompieri, accesul în spitale, școli, instituții publice, al mijloacelor de transport public și al utilajelor de deszăpezire și de salubrizare).
Transport alternativ – 30.000 de vouchere și piste pentru biciclete- Primăria Capitalei a acordat, în perioada 2017-2019, 30.000 de vouchere pentru achiziţionarea de biciclete. De asemenea, începând cu anul 2018, se deruleaza proiectul privind realizarea a patru trasee de piste de biciclete cu o lungime totală de 48,25 km. Pentru toate traseele au fost realizate proiectele tehnice, fiind în diferite etape faza de execuție a lucrărilor (lansarea ordinului de începere a lucrărilor, avizare sau contractare).
Descurajarea circulației mașinilor poluante – 5.000 de eco-vouchere în valoare de cate 9.000 lei fiecare. PMB a inițiat proiectul prin care s-au acordat 4.194 din cele 5.000 de eco-vouchere, disponibile în programul pentru eliminarea din traficul bucureştean a autovehiculelor cu grad ridicat de poluare. Până în prezent, au fost utilizate aproximativ 2/3 dintre voucherele distribuite către beneficiarii programului. Pentru că interesul este crescut, se pregăteste o a doua etapă a programului.

Proiect pilot – autobuz școlar pentru 2.500 de elevi – La iniţiativa Primarului General, s-a demarat un proiect pilot – autobuzul școlar pentru 2.500 de elevi (pentru transportul elevilor din ciclul primar și secundar pentru Școala nr. 195 (Hamburg) din sectorul 3 – cea mai mare şcoala din Bucureşti. Proiectul are ca scop să contribuie la descongestionarea traficului în zonă și la reducerea poluării precum și sa vină în sprijinul părinților care să renunţe la autoturismele personale în orele de varf.
Potrivit datelor din luna noiembrie, rezultatele sunt peste așteptări, media zilnică fiind de 1.100 copii care folosesc acest mijloc de transport. Dacă jumătate din ei erau aduși de părinți cu mașina, înseamnă că în zona respectivă circulă în medie, zilnic, cu 500 de mașini mai puțin.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.