Daniel Băluţă: Nu sunt mulţumit de scorul de la alegeri; rezultatul nu are legătură cu investiţiile din sectorul 4

Politic

Preşedintele PSD Sector 4, Daniel Băluţă, a admis marţi că nu este mulţumit de scorul obţinut la alegerile prezidenţiale în sectorul său, adăugând că îşi va depune mandatul de lider al organizaţiei locale în cazul în care i se va cere acest lucru.

„Am luat un scor de 18,5% aproximativ. Evident că nu sunt mulţumit, evident că ne-am fi dorit să obţinem un procent mai mare. (…) Este un lucru firesc (să îţi depui mandatul – n.r.), în momentul în care partidul îţi cere un astfel de lucru. În momentul în care obiectiv nu ai un scor corespunzător, este firesc. Dacă partidul va cere lucrul acesta, personal voi face acest lucru”, a arătat el, înaintea şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD.

Pe de altă parte, Băluţă a spus că rezultatul de la alegerile prezidenţiale nu are legătură cu mandatul său de primar.

„În sectorul 4, din fericire, am reuşit să realizăm 20.000 de locuri de parcare noi, am reuşit să lărgim trei şosele, am modernizat cinci bulevarde. Este adevărat că pe Şoseaua Giurgiului lucrăm. (…) Alegerile prezidenţiale se pare că nu au legătură cu aceste tipuri de investiţii pe care le facem în sectorul 4, au legătură cu cu totul altceva”, a menţionat el.

Comitetul Executiv Naţional al Partidului Social Democrat s-a reunit marţi în şedinţă, pe ordinea de zi figurând analiza rezultatele obţinute în primul tur al alegerilor prezidenţiale. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *