Platformă gratuită de consultaţii online, lansată de Primăria Capitalei

Social

Primăria Capitalei lansează o platformă gratuită de consultaţii online pentru spitalele din subordinea PMB, astfel că bucureştenii se pot adresa online specialiştilor, care îi vor evalua medical de la distanţă şi le vor răspunde la întrebări.

”Primăria Municipiului Bucureşti, prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale din Bucureşti, în parteneriat cu Medicentrum şi Lite Microsystems, lansează o platformă gratuită de consultaţii online pentru spitalele Primăriei Capitalei. Pe fondul acestei situaţii speciale, create de pandemia cu COVID-19, căutam încontinuu noi soluţii, împreună cu colegii din ASSMB şi din Primărie, pentru a ajuta oamenii să stea acasă”, a scris primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, pe Facebook.

Ea a anunţat că aplicaţia a fost testată cu succes pentru verificarea funcţionalităţii zilele trecute, în cazul Spitalului Clinic Colentina. ”Urmează să fie implementată cât mai curând în celelalte spitale administrate de Primăria Capitalei. Astfel, locuitorii Capitalei se pot adresa online specialiştilor, care îi vor evalua medical de la distanţă şi le vor răspunde la întrebări. Avantajul este faptul că prin această modalitate se asigură şi un prim triaj al pacientului şi, în funcţie de chestionarul completat (prin intermediul căruia se pot transmite chiar şi documente medicale), acesta va primi recomandările corespunzătoare. Prin urmare, se poate evita deplasarea la spital”, a arătat primarul general.

Platforma este foarte uşor de folosit, a adăugat Firea. ”Pacienţii accesează site-ul https://pacient.assmb.ro, introduc o scurtă descriere a problemelor de sănătate pe care le au şi ataşează, dacă este cazul, documente medicale (rezultate analize, recomandări de la specialişti, istoric medical, bilete de ieşire din spital, şamd.). Selectează specialitatea şi medicul, apoi introduc datele personale şi cele de contact. Răspunsul va fi primit direct din partea medicului în 12 – 24 ore, în funcţie de disponibilitatea specialistului şi de numărul de cazuri. Astfel pacientul primeşte informaţii personalizate în urma cărora va şti ce are de făcut cu exactitate. În concluzie, vă recomandăm din tot sufletul să folosiţi aceste platforme înainte de a lua decizia de a vă duce la spital. Trebuie să fim cu toţii responsabili şi să încercăm să nu aglomerăm unităţile medicale atunci când nu este cazul”,  a transmis Gabriela Firea. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.