Aproximativ 4.000 de militari, 200 de mijloace tehnice şi peste 50 de avioane – la parada de Ziua Naţională

Social

Aproximativ 4.000 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, din care 500 de militari din peste 20 de ţări aliate sau partenere, aproximativ 200 de mijloace tehnice şi peste 50 de aeronave vor participa, pe 1 Decembrie, începând cu ora 11,00, la parada militară organizată de Ziua Naţională a României în Piaţa Arcul de Triumf din Bucureşti, informează vineri MApN.

Pe 1 Decembrie, tot în Bucureşti, va avea loc, începând cu ora 9,00, o ceremonie militară şi religioasă de depuneri de coroane şi jerbe de flori la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol I.

De Ziua Naţională, reprezentanţi ai Armatei României vor participa, la solicitarea şi cu sprijinul autorităţilor locale, la pregătirea, organizarea şi desfăşurarea de ceremonii militare şi religioase de depunere de coroane de flori, întâlniri cu militari veterani şi veterani de război, defilări şi expoziţii de tehnică militară de luptă şi armament în unele garnizoane în care sunt dislocate mari unităţi şi unităţi militare.

Drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale se va ridica Marele Pavoaz.

Militarii aflaţi în misiune în teatrele de operaţii din Afganistan, Balcanii de Vest şi Mali, precum şi cei aflaţi în misiune în Polonia desfăşoară ceremonii militare şi activităţi specifice cu ocazia Zilei Naţionale.

Repetiţiile pentru parada militară deschise reprezentanţilor mass-media vor avea loc miercuri, de la ora 9,45, la Terenul de instrucţie Ghencea şi sâmbătă, de la ora 9,00, în Piaţa Arcul de Triumf.

MApN precizează că folosirea dronelor (Remotely Piloted Aircraft Systems – RPAS) în spaţiul aerian unde se desfăşoară manifestările dedicate Zilei Naţionale este interzisă, conform prevederilor articolului 12 din Hotărârea de Guvern 912/2010.

Pentru buna desfăşurare a paradei militare de Ziua Naţională a României, Brigada Rutieră Bucureşti va dispune măsuri pentru asigurarea fluenţei în trafic şi informarea conducătorilor auto asupra restricţiilor rutiere pe arterele care converg către Piaţa Arcul de Triumf pentru zilele de 30 noiembrie şi 1 decembrie.

MApN recomandă publicului spectator să vină la paradă fără bagaje voluminoase. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.