Call center la DSP Bucureşti

Social

Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti (DSPMB) are, de joi, un call center la care bucureştenii pot suna atunci când vor informaţii privind pandemia de coronavirus, dar pot fi şi îndrumaţi sau sfătuiţi în legătură cu infectarea cu virusului SARS-CoV-2.

Numărul unic este 021/9462 şi poate fi apelat în intervalul orar 8,00 – 22,00, de luni până duminică, anunţă DSP Bucureşti.

Estimarea iniţială arată că aproximativ 500 de apeluri urmează să fie primite în fiecare zi. Tocmai de aceea, programul a fost gândit pentru ca operatorii call center să poată gestiona problemele fiecărui apelant, având în vedere complexitatea cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2, menţionează reprezentanţii DSPMB.

”Acest call center este un sprijin important pentru protecţia şi sănătatea bucureştenilor, dar, în acelaşi timp, reprezintă şi un ajutor în a preveni răspândirea pandemiei de coronavirus în Bucureşti. Încurajez orice persoană care are nevoie de informaţii sau care are nevoie de ajutor în contextul îmbolnăvirii cu COVID-19 să ne apeleze cu încredere”, a declarat Oana Nicolescu, directorul DSPMB.

Call center-ul de la DSPMB a fost înfiinţat cu sprijinul Guvernului, Ministerului Sănătăţii şi al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, se arată pe site-ul instituţiei. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.