Cărţi vechi, de colecţie – pe 4 martie, în licitaţie

Divertisment

Hârtii şi manuscrise vechi, de colecţie, cărţi cu un puternic caracter documentar, ce provin din colecţii prestigioase, sunt puse în vânzare la licitaţia Artmark de pe 4 martie de la Palatul Cesianu-Racoviţă.

Potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES, unele exemplare poartă semnătura olografă a autorilor, precum Tudor Arghezi, Nichita Stănescu, Mircea Eliade, Liviu Rebreanu sau Nicolae Labiş, iar altele sunt clasate în patrimoniul naţional cultural.

„Antichităţile Pompeiului” de la 1804, care provin din fosta colecţie a diplomatului transilvănean Vasile Stoica, „Teatrul din Ercolano” de la 1783, conţinând 43 de gravuri ale celebrului gravor Francesco Piranesi, având preţul de pornire de 7.000, respectiv 5.000 de euro, sunt cărţile clasate în patrimoniul naţional cultural şi sunt puse în vânzare prin licitaţie.

Totodată, notificate Ministerului Culturii în vederea clasării în patrimoniul cultural naţional sunt „Eroinele Antichităţii” de Ovidiu, din 1552, provenind din colecţia Mihai Beniuc. Cu preţul de pornire de 500 de euro, cartea reprezintă unul dintre bunurile culturale puse în licitaţie, cu valoare istorico-documentară semnificativă, în care sunt prezentate şi comentate principalele eroine feminine din antichitate, precizează sursa citată.

Cărţilor clasate în patrimoniul naţional li se adaugă, în licitaţie, o piesă rară, de colecţie, cu preţul de pornire de 4.000 de euro – un hrisov de împroprietărire, emis de Constantin Brâncoveanu, pe 30 aprilie 1709, cu sigiliul şi semnătura domnitorului. Documentul emis de voievodul Ţării Româneşti, în cel de-al 12-lea an al domniei sale, oferă informaţii preţioase despre oamenii de încredere ai puternicei şi influentei familii Cantacuzino. Documentul, remarcabil din punct de vedere grafic, este scris cu cerneală neagră, în limba slavonă şi română cu caractere chirilice.

Unele piese de colecţie oferă detalii exclusive, cu o valoare documentară, despre Dacia, Transilvania, România şi spaţiul românesc. „Despre Transilvania” este una dintre cele două cărţi despre istoria regiunii, semnată de nobilul maghiar în Principatul Transilvaniei – Ioanne Betlenio, în 1664. Radiografia are preţul de pornire de 400 de euro. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.