Centrul comercial Băneasa Shopping City îşi va întrerupe activitatea în perioada 23 martie – 16 aprilie 2020 pentru a-şi proteja atât clienţii şi retailerii, precum şi angajaţii, se arată într-un comunicat transmis vineri AGERPRES.
Excepţie de la această măsură fac hypermarketul Carrefour, care va avea program ca şi până acum, între orele 8:00 – 22:00, şi farmaciile situate în galeria centrului, care vor funcţiona după programul normal, între orele 10:00 – 22:00.
„Băneasa Shopping City consideră că este de datoria sa să protejeze comunitatea, clienţii, retailerii, precum şi angajaţii care îşi desfăşoară activitatea de zi cu zi în magazinele centrului comercial, pentru că sănătatea şi siguranţa lor sunt o prioritate permanentă. Este decizia noastră voluntară să dispunem suspendarea temporară a centrului comercial, în perioada 23 martie – 16 aprilie 2020 sau până când starea de urgenţă instaurată de autorităţi va fi ridicată”, precizează reprezentanţii centrului comercial.
Potrivit sursei citate, autorităţile şi specialiştii recomandă distanţarea socială, aceasta fiind singura metodă eficientă pentru a preveni răspândirea virusului, şi este în interesul superior al întregii comunităţi locale şi nu numai să respecte această recomandare şi să adopte măsuri preventive.
Centrul comercial Băneasa Shopping City este lider pe piaţa românească de fashion şi entertainment, oferind clienţilor săi un mix unic de branduri, care poate satisface şi cele mai exigente dorinţe în materie de shopping, de la cele de renume internaţional, la magazine ale designerilor români, precum şi o varietate de restaurante rafinate şi cafenele.
Centrul include şi o zonă impresionantă de divertisment, MaxFun, MaxBet şi Cineplexx.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.