Gheorghe Cojanu: În Bucureşti nu mai sunt locuri la ATI; Spitalul Colentina va trata doar pacienţi cu COVID-19

Social

Prefectul Capitalei, Gheorghe Cojanu, anunţă că în Bucureşti nu mai sunt locuri la ATI, iar de luni Spitalul Colentina va funcţiona în totalitate pentru tratarea bolnavilor de COVID-19.

“Astăzi a avut loc o întrevedere cu prefecţii şi cu reprezentanţii DSP, respectiv ai Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă şi vă informez ce s-a discutat strict pentru Bucureşti. (…) În Bucureşti nu mai sunt locuri la ATI, asta este o problemă destul de gravă, drept pentru care domnul ministru Raed Arafat ne-a informat că a semnat deja un document, mâine Spitalul Colentina va intra în totalitate, deci vor fi 300-400 de locuri pentru tratarea bolnavilor de COVID. Asta este o veste îmbucurătoare, pentru că s-a ajuns la situaţii critice, încât bolnavii erau luaţi, duşi din Bucureşti în altă parte. La terapie intensivă încă nu se ştie exact numărul, se fac eforturi pentru a fi cât mai multe locuri la terapie intensivă. (…) Tot în legătură cu acest aspect, era un spital modular la Elias şi funcţiona cu un pic de sincope, întrucât nu erau asiguraţi cu cadre medicale în totalitate. S-a dat dispoziţia ca atât Spitalul Floreasca, cât şi Spitalul Elias, să asigure aceste cadre medicale”, a spus Cojanu la Digi 24.

El a adăugat că s-a mai decis ca medicii şi asistenţii şcolari de la unităţile de învăţământ care au trecut în scenariul roşu şi nu mai au activitate directă cu copiii la şcoală să fie detaşaţi la spitalele care tratează pacienţi cu COVID-19. “Am dispus ca toate efectivele de poliţie naţională, locală, jandarmi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, deci tot ce a fost posibil să fie disponibil, să meargă pe teren şi să ia măsuri pentru prevenire şi în cazul celor care nu înţeleg chiar de sancţionare. Lucrul ăsta s-a întâmplat mai hotărât acum cinci zile şi chiar am constatat că numărul îmbolnăvirilor a scăzut sub 500”, a afirmat prefectul.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.