Celebra actriţă franceză Marion Cotillard, premiată cu Oscar în 2008 pentru rolul Edith Piaf în filmul La mome, e la Bucureşti. Urcă mâine pe scena Ateneului unde interpretează rolul Ioanei d’Arc, alături de orchestra naţională din Lile. Actrița și-a amintit azi că a mai fost o dată la Bucureşti, să filmeze, acum 18 ani.
În tricou, fustă și balerini, discret machiată, Marion Cotillard a răspuns la întrebările jurnaliștilor relaxată. Fuge de statutul de supervedetă, caută naturalețea și normalitatea.
La conferința de presă a explicat cu ce dificultăți s-a confruntat în interpretarea Ionei d’Arc în opera lui Arthur Honegger. Are o partitură vorbită și trebuie să intre în dialog cu cântăreții și corul.
Marion Cotillard: Ce e dificil e tehnica. E greu să te sincronizezi, dacă greşeşti, e greu să faci faţă nemulţumirii. Când realizezi că nu eşti perfect sincronizată. Mai ales când sunt implicaţi mulţi oameni pe scenă. E o muncă diferită pe scenă decât în cinema. E o altă dinamică, altă tensiune. Dar această operă e foarte cinematografică.
Ioana d’Arc pe rug a fost scrisă de elvețianul Arthur Honegger în 1938, pe libretul lui Paul Claudel, și pune în scenă ultimele clipe ale eroinei, momentul execuției, când e arsă de vie la Rouen, în 1431.
Presa internațională a remarcat cu câtă pasiune interpretează rolul Ioanei d’Arc Marion Cotillard.
Actrița e cea mai în vogă franțuzoică de la Hollywood, după ce a jucat în mai multe superproducții.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.