O nouă zi de miercuri, o nouă şansă ca bunicii din Sectorul 6 să citească o poveste copilului tău! Aproximativ 20 de prichindei s-au înscris deja la Atelierul de Poveşti care se va desfăşura la cele două magazine caritabile SocialXChange, în această zi până la orele 12:00.
Tematica din această săptămână este „Poveşti cu poveţe” şi va scoate din bibliotecă cele mai interesante fabule. Cei mici îi vor cunoaşte pe vulpoiul predicator şi pe lupul moralist, pentru ca în final să plece acasă cu o învăţătură importantă, ascunsă în paginile cărţilor colorate.
Şedinţele de lectură au un rol educativ şi de petrecere a timpului liber şi vor fi orchestrate, cu răbdare şi blândeţe, de membri ai Cluburilor de Seniori Sector 6.
„Atelierul de poveşti” presupune şi teme de lectură pentru acasă, cu rol de continuitate şi stimulare a cititului, dar şi activităţi distractive pentru copii, organizate în incinta magazinului cu dulciuri şi cărţi oferite participanţilor.
În fiecare zi de miercuri, între orele 10.00 – 12.00, cele două sedii ale magazinelor SocialXchange, din Calea Crângaşi nr. 3 şi, respectiv, Aleea Lunca Cernei nr. 6A, îi aşteaptă pe copii la întâlnirea cu eroi extraordinari, locuri îndepărtate şi aventuri fantastice.
Pentru înscrierea în program puteţi suna la numerele de telefon 0371.525.427 sau 0725.600.885 (Magazin SocialXChange Crângaşi), 0371525992 sau 0738.191.804 (Magazin SocialXChange Drumul Taberei), precum şi la adresa de email office@dgaspc6.com.
În paralel cu „Atelierul de poveşti”, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 organizează în fiecare zi de miercuri şi un târg de carte în aer liber, în faţa celor două sedii amintinte mai sus.
O măsuţă sau un raft pline cu volume din literatura pentru toate vârstele şi gusturile îi vor aştepta pe cititorii care pot intra în posesia operei dorite prin intermediul unei donaţii constând în produse de strictă necesitate.
Conform principiului de funcţionare a magazinului, donaţiile vor ajunge la persoane sau familii care se confruntă cu probleme finanaciare, dar numai în schimbul prestării unor activităţi de muncă în folosul comunităţii.
Pentru mai multe informaţii, puteţi vizita pagina web a magazinului www.socialxchange.ro