Primarul general Gabriela Firea a anunţat miercuri introducerea în dezbatere publică a unui proiect care prevede achiziţionarea unei viniete pentru toate autoturismele care intră în Capitală, dar nu sunt înmatriculate în municipiul Bucureşti sau în judeţul Ilfov.
De asemenea, nu va fi permis accesul în zona centrală pentru maşinile non-Euro, Euro 1 şi Euro 2.
„Autoturismele care nu sunt înmatriculate în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, la momentul pătrunderii în Capitală vor trebui să facă dovada că şi-au achiziţionat o vinietă de Bucureşti, vinieta Oxigen B, care va costa 10 lei pentru o zi, iar pentru un an – 1.900 de lei. Mă refer la autoturisme înmatriculate în celelalte judeţe şi în alte ţări, inclusiv Bulgaria. Cât priveşte autoturismele neînmatriculate în Bucureşti sau Ilfov, dar care au un grad ridicat de poluare, adică non-Euro, Euro 1 şi Euro 2, acestea nu vor avea acces în centrul Capitalei. (…) În ceea ce priveşte autoturismele înmatriculate în Bucureşti şi în zona metropolitană Ilfov, acestea vor avea accesul interzis dacă sunt poluante, în zona centrală, începând cu 1 ianuarie 2020. Mă refer la maşinile non-Euro, Euro 1 şi Euro 2. Autoturismele Euro 3, chiar dacă sunt înmatriculate în Bucureşti şi Ilfov, vor trebui să plătească o vinietă, vinieta Oxigen C, ‘C’ de la centru”, a precizat primarul general.
Gabriela Firea a spus că, deşi măsurile pot părea „dure”, ele sunt insuficiente pentru gradul de poluare la care a ajuns municipiul Bucureşti.
Ea a atras atenţia că vor exista şi autoturisme care vor fi exceptate de la aceste reguli: maşinile pentru situaţii de urgenţă (SMURD, Ambulanţă, Poliţie), maşinile care desfăşoară lucrări de utilitate publică şi maşinile corpului diplomatic.
Primarul general a menţionat că proiectul, care va fi supus dezbaterii publice timp de 45 de zile, urmează să fie dezbătut în şedinţa Consiliului General al Capitalei de la sfârşitul lunii septembrie.
Firea a arătat că în Bucureşti cel mai important factor de poluare este circulaţia auto „sufocantă”. Ea a menţionat că, la nivelul întregii ţări, există 8,5 milioane de autoturisme înmatriculate, dintre care 1.600.000 în Bucureşti şi în zona metropolitană Ilfov. Dintre acestea: 261 de autoturisme sunt non-Euro, 7.188 sunt Euro 1, 113.729 – Euro 2, 213.000 – Euro 3, 440.000 – Euro 4, 253.000 – Euro 5 şi 331.000 sunt Euro 6. Primarul a citat datele oferite de Brigada Rutieră şi Poliţia Locală, conform cărora aproape 500.000 de maşini din alte judeţe intră zilnic în Capitală, „cele mai multe cu un grad mare de poluare”.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.