Un Centru de Transplant multi-organ va fi realizat la Spitalul “Sfânta Maria” din Capitală

Social

Consiliul Local Sector 1 a adoptat, în şedinţa de pe 28 mai, un proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai investiţiei “Construirea unui centru de transplant multi-organ în cadrul Spitalului Clinic ‘Sfânta Maria’, prin construirea unui corp nou de clădire”.

Valoarea totală a obiectivului de investiţii se ridică la circa 435 de milioane de lei cu TVA, iar durata estimată de execuţie este de 36 de luni. Noua clădire – ce va fi construită cu regim de înălţime 3S+P+7E+etaj 8 tehnic retras – va fi alipită corpului B existent. Suprafaţa construită va fi de 960 mp. Aria construită desfăşurată se ridică la circa 12.800 mp.

Printre compartimentele şi secţiile medicale care vor funcţiona în noua clădire se numără: Imagistică (CT şi RMN), ambulatoriu cu 16 cabinete de consultaţii, laborator anatomo-patologie şi laborator transplant, ATI cu 17 posturi, bloc operator cu opt săli de operaţie, spitalizare cu 66 de paturi.

Potrivit referatului de aprobare al proiectului, în prezent, Spitalul Clinic “Sfânta Maria” este o unitate care funcţionează pe baza autorizaţiei sanitare de funcţionare emise de Ministerul Sănătăţii, având 295 de paturi pentru spitalizare continuă şi opt paturi pentru spitalizare de zi.

“Pentru buna desfăşurare a activităţii medicale, la un nivel clinic adecvat şi pentru dezvoltarea medicală preconizată, Spitalul Clinic ‘Sfânta Maria’ are nevoie imperioasă de extinderea spaţiilor într-un Centru de Cercetare şi Transplant Multi-organ, ceea ce va reprezenta un proiect de importanţă naţională şi sud-est europeană”, prevede referatul de aprobare. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.