Intersecţiile la Antipa

Divertisment

Miercuri, 12 februarie, între orele 18:00 şi 20:00, „Intersecţiile la Antipa” îl vor avea ca invitat special pe Radu Pană, specialistul în taxidermie al Muzeului Antipa, ce va destăinui publicului câteva dintre secretele activităţii lui. Laboratorul de Restaurare – Taxidermie are un rol important în conservarea curativă şi restaurarea unor bunuri de importanţă ştiinţifică, deoarece timpul îşi pune amprenta asupra unor exponate, aşa cum sunt cele care au depăşit cu mult vârsta de o sută de ani. Dacă cercetătorii sunt cei care aduc din teren materiale biologice într-o stare mai bună sau mai puţin bună, taxidermistul este cel care, prin tehnicile de specialitate, „dă viaţă” multor animale.

Evenimentul face parte din proiectul MyAntipa, un demers de educaţie modernă interdisciplinară, în care ştiinţa, arta, lectura şi dezbaterile se unesc pentru a oferi noi perspective de învăţare publicului larg. Proiectul iniţiat de BRD, în parteneriat cu Muzeul Antipa, este realizat în colaborare cu scriitoarea şi managerul cultural Svetlana Cârstean, cunoscută pentru multiple iniţiative culturale şi educative.

Participarea la eveniment este gratuită, în limita locurilor disponibile. Înscrierile se fac prin completarea formularului de rezervare, pe https://antipa.ro/rezervari.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.