Muzeul Zambaccian este un muzeu de artă din București, aflat în apropiere de Piața Dorobanților, pe strada Muzeul Zambaccian, nr. 21A, situat în fosta casă a lui Krikor Zambaccian (1889 -1962), om de afaceri român de etnie armeană, reputat critic și colecționar de artă.
Muzeul a fost fondat în 1947, piesele expuse aparținând impresionantei colecții de artă donate de Krikor Zambaccian statului român, împreună cu clădirea.
„Am dăruit poporului colecția mea de artă, deoarece și talentele pe care le-am întrunit sunt ale poporului, ele fac mândria lui, altfel aș fi trădat și poporul și pe artiștii cărora le-am cules rodul. Pe pragul unei lumi noi, aduc acestui popor, izvor nesecat de energii și elanuri, în mijlocul căruia am văzut lumina zilei, omagiul meu recunoscător pentru ideile generoase pe care mi le-a inspirat”, scria Kricor Zambaccian în ultimul capitol din cartea sa „Însemnările unui amator de artă „.
Muzeul a fost închis de regimul lui Nicolae Ceaușescu în 1977, când exponatele au fost mutate în alt loc, și redeschis în 1992, în sediul inițial.
Casa lui Zambaccian, proiectată de arhitectul C.D. Galin, fusese special concepută nu numai ca spațiu de locuit, ci și ca spațiu expozițional pentru opere de artă. Casa era deschisă o zi pe săptămână pentru publicul amator de artă încă de la terminarea construcției, în 1942. Donația s-a făcut în trei etape succesive: 1947, 1957 și 1962. Actul de donație stipula ca sediu casa lui Zambaccian, unde se afla deja colecția. Muzeul a fost inaugurat la 1 martie 1947. Construcția a fost extinsă în 1957, pentru a mări spațiul de expunere.
După cutremurul din 1977, colecția de artă de la Muzeul Zambaccian a fost mutată la Muzeul Colecțiilor de Artă, nou înființat, format din colecțiile unor mici muzee și din colecții particulare expropriate. Colecția Zambaccian a putut fi vizitată ca o secțiune în cadrul Muzeului Colecțiilor de Artă până după Revoluția română din 1989. A fost returnată în anul 1996, iar muzeul a fost redeschis.
În anul 2008 muzeul Zambaccian a fost închis pentru renovare. Cu acest prilej clădirea a fost consolidată și s-a mărit spațiul de expunere. A fost restaurată o mare parte din lucrări, iar redeschiderea a avut loc într-o nouă formulă expozițională, extinsă.
Muzeul Zambaccian este una dintre cele mai bogate și valoroase colecții de artă din țara noastră. Operele de artă expuse cuprind lucrări de pictură, sculptură, grafică și mobilier. Colecția se distinge în special prin calitatea deosebită a lucrărilor de artă românească. Acestea oferă o imagine cuprinzătoare a evoluției artei românești, din a doua jumătate a secolului al XIX-lea până la mijlocul secolului XX.
În patrimoniul muzeului se află lucrări ale pictorilor români Ion Andreescu, Corneliu Baba, Henri Catargi, Alexandru Ciucurencu, Horia Damian, Nicolae Dărăscu, Lucian Grigorescu, Nicolae Grigorescu, Iosif Iser, Ștefan Luchian, Samuel Mutzner, Alexandru Moser Padina, Theodor Pallady, Gheorghe Petrașcu, Vasile Popescu , Camil Ressu, Nicolae Tonitza și ale pictorilor francezi Pierre Bonnard, Paul Cézanne, Camille Corot, Eugene Delacroix, André Derain, Raoul Dufy, Marquet Albert, Henri Matisse, Camille Pissarro, Pierre-Auguste Renoir și Maurice Utrillo, precum și piese ale pictorilor spaniol Pablo Picasso și englez Alfred Sisley. De asemenea, muzeul găzduiește opere ale sculptorilor Constantin Brâncuși, Cornel Medrea, Milița Petrașcu, Dimitrie Paciurea și Frederic Storck.
Krikor H. Zambaccian, critic și colecționar de artă, s-a născut la 6 februarie 1889, la Constanța. A studiat la Institutul Superior de Comerț din Anvers, făcând paralel și studii de vioară. În această perioadă a vizitat muzeele din oraș, luând un prim contact cu creațiile lui Rubens și Van Dyck.
Atras de artă, a călătorit mult, vizitând cele mai de seamă muzee din Europa și achiziționând opere de artă de mare valoare.
Întors la Constanța în 1913 îi cunoaște pe pictorii Marius Bunescu și Theodorescu-Sion, cu care are lungi discuții despre artă. De asemenea, cunoaște pe sculptorul Medrea și pictorii Camil Ressu și Dărăscu.
În țară, beneficiind de vaste cunoștințe în domeniul artelor plastice, s-a apropiat de artiști ai vremii — Ciucurencu, Dărăscu, Iser, Pallady, Petrașcu, Ressu, Steriadi, Șirato, Tonitza ș.a., reușind totodată să elaboreze, de-a lungul anilor, câteva monografii ale unor mari artiști: „Gheorghe Petrașcu” (1945), „Nicolae Tonitza” (1955), „Cornel Medrea” (1957), „Corneliu Baba” (1958).
A fost ales în 1948 membru corespondent al Academiei Române. S-a stins din viață în 1962.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.
