Seria de concerte ”Jazz Nouveau” începe cu Mathias Eick Quintet, pe 14 octombrie

Divertisment

Seria de concerte „Jazz Nouveau” începe cu show-ul pe care Mathias Eick Quintet îl va susţine pe 14 octombrie în Club Control din Capitală, informează organizatorii, într-un comunicat transmis luni AGERPRES.

Mathias Eick este unul dintre cei mai apreciaţi trompetişti din noul val de instrumentişti europeni, palmaresul său fiind deja impresionant. În 2007 a câştigat prestigiosul premiu International Jazz Talent acordat de Jazz Festivals Organization din New York, iar în 2009 bursa Statoil, cea mai râvnită din Norvegia.

La „Jazz Nouveau”, Mathias Eick Quintet îşi va promova cel mai recent album – „Ravensburg”.

Seria de concerte de jazz din Control continuă pe 21 octombrie cu show-ul trompetistului norvegian Nils Petter Molvaer.

Producător, compozitor de muzică de film şi teatru, Molvaer este unul dintre cei mai inventivi şi curajoşi trompetişti europeni.

De asemenea, bateristul american Makaya McCraven va concerta pentru prima dată în România pe 18 noiembrie.

„O forţă artistică redutabilă a noii generaţii de muzicieni, Makaya McCraven a surprins criticii şi publicul cu albumul său de debut, ‘In The Moment’, din 2015”, arată organizatorii.

Seria concertelor continuă cu show-ul grupului Shai Maestro Trio, din 25 noiembrie.

De la rolul de pianist al lui Avishai Cohen şi până la formarea propriului trio, călătoria muzicală a lui Shai Maestro este una plină de îndrăzneală şi reuşite, arată sursa citată. Născut în 1987 în Israel, Shai Maestro este unul dintre cei mai promiţători pianişti ai momentului. După patru albume împreună cu contrabasistul Avishai Cohen şi bateristul Mark Guiliana, Maestro îşi urmează visul unei cariere pe cont propriu. În 2010 pune bazele Shai Maestro Trio, grup ce devine tot mai iubit de comunitatea iubitorilor de jazz, şi nu numai.

Sezonul se încheie pe 9 decembrie cu show-ul Niels Broos & Jamie Peet, care vor aduce pe scena din Control undeground-ul olandez contemporan, în primul lor concert în România.

Peet este unul dintre cei mai căutaţi baterişti din Olanda, talentul său purtându-l în turnee alături de artişti precum Gregory Porter, Ramon Valle, Dominic J. Marshall sau Lars Dietrich.

Concertele încep la ora 20,00, iar accesul publicului se face de la ora 19,30. Biletele pot fi cumpărate online pe www.eventbook.ro şi www.iabilet.ro.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *