Din 28 noiembrie, în Piaţa Constituţiei, se deschide Târgul de Crăciun Bucureşti şi va fi pornit iluminatul festiv de Sărbători
* Casa Moşului, bradul înalt de peste 30 de metri, caruselul, patinoarul şi alte atracţii pentru cei mici, cele peste 130 de căsuţe cu bunătăţi şi produse tradiţionale de sezon, îşi aşteaptă oaspeţii
* Programe speciale de Ziua Naţională a României şi de Crăciun
* Moş Crăciun soseşte la Târg în seara de 13 decembrie
* „Silent Night” pentru cei dornici să petreacă seara de Ajun în mijlocul mulţimii, în compania unor artişti îndrăgiţi
* Intrarea este liberă
Primăria Capitalei, prin creart – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti, inaugurează vineri, 28 noiembrie 2019, în Piaţa Constituţiei, Târgul de Crăciun Bucureşti, aflat la cea de-a XIII-a ediţie, care va fi deschis până pe 26 decembrie.
În aceeaşi zi, de la ora 19:00, din Târgul de Crăciun Bucureşti se va aprinde iluminatul festiv în Capitală. Spectacolul de deschidere va fi susţinut de Corul de copii Radio, Lidia Buble, Voltaj şi Loredana & Banda Agurida.
Atracţii pentru toată familia
Timp de aproape o lună, artiştii îndrăgiţi, muzica bună pentru toate vârstele şi gusturile, atelierele de creaţie pentru copii, patinoarul şi caruselul pentru cei mici, ieslea şi bradul înalt de 30 de metri, precum şi zona de târg, cu produse tradiţionale, îşi aşteaptă oaspeţii. Târgul de Crăciun Bucureşti va fi deschis zilnic între orele 11:00 – 22:00, în perioadele 2 – 5 decembrie / 9 – 12 decembrie / 16 – 19 decembrie, cu o prelungire de 30 de minute (11:00 – 22:30) în perioadele 28 – 30 noiembrie / 1 decembrie / 6 – 8 decembrie / 13 – 15 decembrie / 20 – 26 decembrie.
Târg de Crăciun şi zonă gastronomică
În cele peste 130 de căsuţe din lemn decorate festiv, bucureştenii şi turiştii pot găsi produse tradiţionale româneşti, preparate după reţete ca la mama acasă, de la cozonaci, prăjituri de casă, dulceţuri, poale-n brâu, plăcinte, sarmale, mămăligă, cârnaţi, murături, vin fiert, brânzeturi, până la obiecte ce se pot constitui în cadouri speciale şi inedite pentru cei dragi, decoraţiuni de sezon, costume populare, accesorii, ii, obiecte tradiţionale specifice sărbătorilor de iarnă, produse lucrate manual, jucării sau produse naturale de îngrijire.
Casa lui Moş Crăciun, elfi şi ateliere de creaţie
Copiii vor putea participa şi în acest an la atelierele de creaţie organizate în primele două weekend-uri la Casa lui Moş Crăciun din Piaţa Constituţiei. Astfel, pe 30 noiembrie, între orele 12:00 – 14:00 şi pe 1 decembrie, între orele 11:00 – 14:00, cei mici sunt aşteptaţi la atelierul de personalizat globuri, iar pe 7 şi 8 decembrie, între orele 11:00 – 14:00, la atelierul de personalizat coroniţe de brad.
Tot în primele două weekend-uri, întreaga familie poate vizita Casa lui Moş Crăciun, între 15:00 – 16:30 şi se poate bucura de întâlnirea cu elfii Moşului, între orele 17:00 – 22:00. Pe elfii Moşului publicul îi poate saluta până pe 24 decembrie, în intervalul orar 11:00 – 13:00 / 17:00 – 22:00. Tot la Casa lui Moş Crăciun va avea loc şi un spectacol de magie, pe 6 decembrie, între orele 18:00 – 20:00. Cei mici pot lăsa şi anul acesta scrisorile cu dorinţe în cutia poştală din Casa lui Moş Crăciun.
Moş Crăciun va sosi la Târgul de Crăciun Bucureşti, pe 13 decembrie, la ora 18:00, propunându-ne, cu această ocazie, un program artistic deosebit: Gaşca Zurli, Alina Sorescu şi „Picii lu’Soreasca”, Jo & Band, Randi. Moşul şi elfii săi vor sta de vorbă cu cei mici zilnic, între orele 11:00 – 13:00 şi 17:00 – 22:00, până pe 24 decembrie, pentru a afla direct de la ei ce-şi doresc să primească de sărbători. După ultima întâlnire, Moşul îşi va lua sania şi va pleca pentru a pune daruri sub bradul de Crăciun, copiilor din toată lumea.
Program artistic
Printre artiştii care-şi dau întâlnire cu bucureştenii şi oaspeţii de pretutindeni ai Târgului de Crăciun Bucureşti se numără: Horia Brenciu & HB Orchestra, Ştefan Bănică, Viţa de Vie, Vunk, Voltaj, Bere Gratis, Holograf, Phoenix, Moonlight Breakfast, Antract, Damian Drăghici & Brothers, Ovidiu Komornyik & OK Band, Nicole Cherry, Connect-R, Bosquito, Elena Gheorghe Band, ansambluri de datini şi obiceiuri din toate regiunile ţării, Ştefan Hruşcă, Narcisa Suciu, Grigore Leşe, Fuego, Irina Loghin şi mulţi alţii.
Cei care aleg să sărbătorească Ziua Naţională la Târgul de Crăciun Bucureşti vor avea parte de un program artistic impresionant, în seara de 1 decembrie, începând cu ora 18:30 – „Ziua României, Ziua Bucuriei” va aduce laolaltă vedete îndrăgite ale muzicii populare româneşti, acompaniate de Orchestra Naţională „Valahia”, a Primăriei Municipiului Bucureşti, condusă de Marius Zorilă: Nicolae Mureşan, Niculina Stoican, Margareta Clipa, Petrică Mâţu Stoian, Ştefania Rareş, Nicoleta Voica, Florica Zaha, Gheorghe Turda, Gheorghe Roşoga, Răzvan Rădos şi Corul Cuanticum, Ansamblul folcloric profesionist „Doina Dunării”. Pe scena din Piaţa Constituţiei, de Ziua Naţională, vor performa şi minorităţi naţionale.
„Silent Night” este Concertul extraordinar de Crăciun propus tuturor celor care aleg să petreacă Seara de Ajun la Târgul de Crăciun Bucureşti. Aceştia se vor bucura alături de Orchestra Simfonică Bucureşti şi Big Band-ul Radio, dirijor Andrei Tudor, Grupul vocal „Acapella”, Corul de copii „Sunetul Muzicii” şi soliştii Marcel Pavel, Vlad Miriţă, Andrei Lazăr, Ionuţ Ungureanu, Aurelian Temişan, Luminiţa Anghel, Monica Anghel, Paula Seling, Irina Baianţ, Loredana.
Pe 25 decembrie publicul se poate bucura de un program artistic susţinut de: Corul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale – condus de arhidiacon Mihail Bucă, corurile de copii „Symbol”, „Allegretto”, „Meloritm”, Ansamblul de copii „Andantino”, Orchestra Metropolitană Bucureşti – condusă de dirijorul Daniel Jinga, Corul Accoustic şi soliştii Ana Cebotari, Mirela Vaida, Elianne, Amna, Mihai Mitză Georgescu, Daniel Lazăr, Ianna Novac, Alina Petrică, Iordache Basalic, Alin Stoica, Liviu Indricău.
„Dăruieşte, fii mai bun! Şi tu poţi fi Moş Crăciun!” – Campania umanitară a Târgului de Crăciun Bucureşti
Invităm publicul să fie alături de copiii mai puţin favorizaţi, prin Campania „Dăruieşte, fii mai bun! Şi tu poţi fi Moş Crăciun!”, organizată anual cu scopul de a încuraja vizitatorii să doneze cărţi şi jucării, făcând apel la solidaritate şi implicare socială. Perioada de desfăşurare a campaniei este 28 noiembrie – 20 Decembrie 2019, iar punctul de donare, cufărul în care pot fi lăsate cărţile şi jucăriile, se află chiar la intrarea în Casa lui Moş Crăciun din Piaţa Constituţiei.
Intrarea este liberă.
Târgul de Crăciun Bucureşti se află, anul acesta, la cea de-a XIII-a ediţie şi se înscrie în reţeaua internaţională a celor mai importante târguri de Crăciun din Europa – „Christmas Markets”. Calitatea programului, a ofertei de divertisment şi atracţiile pentru cei mici şi cei mari, precum şi a produselor expuse, a făcut ca, de-a lungul anilor, Târgul organizat de Primăria Capitalei, prin creart – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti, să se impună, detaşat, şi în rândul târgurilor de gen din România. Acesta atrage, anual, peste un milion de vizitatori – români şi străini – în perioada sărbătorilor de iarnă.
Pagină de Facebook: www.facebook.com/BucharestChristmasMarket
Event: www.facebook.com/events/730075364127436
Parteneri media TV – TVR 1, România TV
Partener media radio: Magic FM
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.