Sector 6: Peste 20.000 de apartamente, reabilitate termic; pentru alte 3.000 – lucrările încep în august

Social

Primarul Sectorului 6, Gabriel Mutu, a declarat că autoritatea locală a reabilitat termic peste 20.000 de apartamente şi că în luna august va da ordinul de începere a lucrărilor pentru alte 3.000 de apartamente.

El a precizat, marţi, într-o conferinţă de presă, că valoarea investiţiei în cazul celor 23.000 de apartamente se ridică la peste 600 de milioane de lei, reprezentând fonduri europene şi bani din partea Băncii Europene de Investiţii.

„La preluarea mandatului, în 2016, programul de reabilitare termică din Sectorul 6 era blocat, dosarele depuse erau incomplete, iar proiectele tehnice erau inexistente, am deblocat acest program şi astăzi ne bucurăm de faptul că am reuşit reabilitarea a peste 20.000 de apartamente şi în premieră anunţ astăzi că în luna august voi da ordinul de începere (a lucrărilor n.r.) pentru alte 3.000 de apartamente. Tot în premieră pentru sectorul 6, vorbim despre banii pe care i-am adus, în sensul că pentru prima oară am reuşit atragerea de fonduri europene pentru acest program important şi am devenit partenerul Băncii Europene de Investiţii, care finanţează, la rândul ei, mare parte din programul de reabilitare termică”, a afirmat Gabriel Mutu.

El a menţionat că programul de reabilitare termică nu se rezumă doar la anveloparea faţadelor.

„În momentul în care ieşim cu lucrările de pe faţada blocului, intrăm în interior şi schimbăm toate corpurile de iluminat, astfel încât să avem corpuri de iluminat cu eficienţă energetică crescută, iar grădinile blocurilor, spaţiul verde respectiv să fie modernizat, astfel încât calitatea aerului din sector să crească”, a declarat Gabriel Mutu.

El a precizat că programul de reabilitare termică a fost împărţit în mai multe etape. „În prima etapă am avut 74 de blocuri pe care le-am finalizat, alte 80 de blocuri sunt acum în curs de finalizare, suntem pe ultima sută de metri şi alte 40 de blocuri (…) vor intra din luna august în reabilitare”, a menţionat Gabriel Mutu.

Primarul a spus că în Sectorul 6 sunt peste 2.500 de blocuri, dintre care aproximativ 1.950 sunt construite înainte de 1990.

„În perioada de dinaintea momentului să ne apucăm de lucrări am reuşit să finalizăm procedurile legale pentru absolut toate blocurile din Sectorul 6 (…). Dacă ar fi să fac o evaluare vizavi de numărul de blocuri care mai trebuie reabilitate în Sectorul 6, pot să vă spun că în momentul de faţă avem în jur de 1.300 de blocuri care trebuie reabilitate în viitor. Ce e important e că avem licitaţia făcută, avem documentaţiile tehnice întocmite, astfel încât să nu mai avem niciun fel de sincope sau întârzieri în viitor. (…) Dacă în ultimul an şi jumătate noi am reuşit să reabilităm, dacă iau în calcul şi cele 3.000 de apartamente, undeva la 200 de blocuri, putem face o estimare că undeva în 5-6 ani blocurile din sectorul 6 pot fi reabilitate integral”, a declarat Gabriel Mutu.

Potrivit acestuia, contează foarte mult şi implicarea asociaţiilor de proprietari.

„Cu toate că am avut discuţii de nenumărate ori cu reprezentanţii asociaţiilor de proprietari, există persoane reticente vizavi de acest program, nu cred că programul respectiv are efect şi ce pot să vă spun e că, din analizele făcute, în blocurile unde am făcut reabilitare termică factura de întreţinere după reabilitare a scăzut cu 30-35%”, a spus primarul Sectorului 6.

El a precizat că, în funcţie de finanţarea pe care autoritatea locală o are, proprietarii apartamentelor au o parte de contribuţie între 3,5% şi 25%.

„Mai mult de atât, am promovat în cadrul Consiliului Local o hotărâre care dă o scutire la plată de 5 ani şi o eşalonare pentru ceea ce au de plătit pentru alţi 10, cu alte cuvinte, din ceea ce obţin ca şi economie la plata facturilor de întreţinere îşi pot acoperi plata pe care o au de făcut, ba, mai mult decât atât, să le rămână şi bani. Pentru persoanele vârstnice, pentru persoanele care provin din familii vulnerabile cota de participare este de doar 3,5%”, a declarat Gabriel Mutu.

El a menţionat că în Sectorul 6 sunt peste 110.000 de pensionari.

În altă ordine de idei, Mutu a declarat că în ultimii 4 ani autoritatea locală a readus în zona verde peste 300.000 de metri pătraţi şi a modernizat toate parcurile în sector. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.