Trimitere judecata fost director spital Malaxa București

Social

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

SECUREANU FLORIN – ADRIAN, la data faptelor manager al Spitalului Clinic „Nicolae Malaxa” din București, pentru săvârșirea a cinci infracțiuni de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (din care două săvârșite în formă continuată),
Persoană fizică, reprezentant al unor societăți comerciale, pentru săvârșirea a unei infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
Inculpatul Secureanu Florin – Adrian și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de legislația primară în sensul că, în calitate de manager al Spitalului Clinic „Nicolae Malaxa” din București și ordonator de credite, ar fi dispus, în perioada 2009-2016, efectuarea unor plăți în cuantum total de 648.193 lei din fondurile unității sanitare către mai multe societăți comerciale, printre care și cele administrate de celălalt inculpat.
Concret, banii respectivi ar fi fost achitați atât în contextul unor operațiuni comerciale care nu s-au derulat în realitate (privind achiziția unor produse și servicii destinate unității medicale) cât și pentru bunuri achiziționate la prețuri și de șase ori mai mare față de cele de achiziție.

Spitalul Clinic „Nicolae Malaxa” din București s-a constituit parte civilă cu suma de 648.193,27 lei.

În cauză s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra unor bunuri imobile ce aparțin inculpatului Secureanu Florin – Adrian.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Menționăm că inculpatul Secureanu Florin – Adrian a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupție pentru săvârșirea unor infracțiuni de luare de mită și delapidare (detalii pe www.pna.ro).

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.