Reteta unei experiente inedite: peste 200 grame de parfum interbelic, se presar 100 grame de arome imbietoare ale preparatelor culinare ale unui chef bucatar iscusit. Se amesteca bine pana ce se obtine un produs omogen urmand ca apoi acesta sa fie asezonat cu portii serioase de rasete copioase si cu talentul si vitalitatea unor actori desavarsiti. Plating-ul va fi conceput conform ultimelor tendinte ale teatrului independent.
V-am facut pofta, nu-i asa? Restaurant Elisabeta preia initiativa si invita, intr-un spatiu neconventional, toti “gurmanzii” de teatru sa se infrupte din preparatele sale atat gastronomice cat si culturale in cadrul unui concept inedit, « Pofta de Teatru ».
Pentru a evita orice inconvenient, va rugam sa veniti cu minim o ora inainte de inceperea spectacolului pentru a fi preluate comenzile de mancare/bautura. Pentru ca dumneavoastra sa puteti savura spectacolul cum se cuvine, ultima comanda se va lua cu 30 minute inainte de inceperea acestuia! Va multumim pentru intelegere! Dupa ora de incepere a spectacolului nu mai este permis accesul in sala.
Comedie recomandata persoanelor cu varsta peste 12 ani!
Tip spectacol: comedie | Durata: 1h 10min (fara pauza)
Pret Bilet: 50 Lei
Autor: Pierre Chesnot
Regie: Natalie Ester si Dragos Stemate
Poze: Moisim
O productie: Ludus & Logos
Distributie:
Sophie – Natalie Ester
Bertrand – Dragos Stemate
Paris. Un imobil. Doua apartamente invecinate si doi proprietari: Sophie Delassere, recent mutata la noua ei adresa, implineste 41 de ani de singuratate; Bertrand Lauchaume, cercetator si profesor de istorie antica, la Universitate, are doi carnati planificati pentru cina.
O inundatie neprevazuta le da planurile peste cap si ii obliga sa se descopere. Bertrand se arata teribil de indignat din cauza pagubelor produse de noua lui vecina. Cea de dinainte era ideala, era paralizata.
Lucrurile se complica grav, atunci cand imprevizibila Sophie isi propune sa il seduca pe nesuferitul dispus sa o reclame.
Pierre Chesnot este unul dintre dramaturgii care au intrecut standardele umorului. Textele lui, odata devenite spectacole, creeaza publicului dependenta si urca in topul comediilor pe care iti doresti sa le revezi de nenumarate ori. Natalie Ester si Dragos Stemate s-au aliat in demersul reconstituirii lumii lui Sophie Delassere si Bertrand Lachaume si abia asteapta sa deveniti martorii aventurii lor spectaculoase.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.