Ateneul Român

Divertisment

Clădirea Ateneului Român, realizată într-o combinație de stil neoclasic cu stil eclectic, a fost construită între 1886 și 1888, prin stăruința lui Constantin Esarcu, V.A. Urechia, D.N. Kretzulescu ș.a., în Grădina Episcopiei, teren ce aparținea familiei Văcăreștilor. Mulți contemporani au criticat amplasamentul, locul ales fiind socotit prea departe de centrul orașului.

La punerea pietrei fundamentale, pe 26 octombrie 1886, Ateneului i s-a închinat o odă: ”Să fie ca-n lungi veacuri nici mâna omenească / Nici timp, nici elemente să nu-l mai dezvelească / Iar fruntea acestui templu să stea în veci tot sus / Purtând coroana mândră ce fondatorii-au pus”.

Pentru că Societatea literară ”Ateneul Român”, al cărei sediu trebuia să fie noua construcție, nu dispunea de toate fondurile bănești necesare, s-a făcut apel la subscripția publică, sub lozinca: ”Dați un leu pentru Ateneu!”.

La recomandarea arhitectului francez Charles Garnier, autorul Opera Garnier din Paris, planurile clădirii au fost concepute de arhitectul francez Albert Galleron, în așa fel încât să se poată folosi fundația deja turnată a manejului început de ”Societatea Equestra Română”. Clădirea a fost inaugurată la 14/26 februarie 1888.

Circular, dominat de o mare cupolă, cu fațada principală în stil neoclasic, Ateneul are aspectul unui templu ionic, cu șase coloane frontale și două laterale. Cele opt coloane ionice ale intrării principale au proporții similare coloanelor templului Erechteion de pe Acropole. De jur împrejurul marii cupole a edificiului se pot desluși, săpate în zid, numele unor învățați cunoscuți. Printre ele, cel al lui Miron Costin, Gh. Șincai, D. Cantemir, Heliade Rădulescu, Timotei Cipariu. 

Fațada este un peristil cu lățimea de 48 m. Coloanele peristilului au 12 metri înălțime, fiind identice în dimensiuni cu cele ale Erechteionului din Atena. Sub peristil se află cinci medalioane în mozaic care reprezintă cinci mari domnitori ai țării: Neagoe Basarab, Alexandru cel Bun, regele Carol I al României, Vasile Lupu și Matei Basarab. Înălțimea totală a clădirii până în vârful cupolei este de 41 m.

În interior, sala de concerte, cu un diametru de 28,50 m și o înălțime de 16 m, are 600 de locuri la parter și 52 de loji (în total aproximativ 794 de locuri). La dorința lui Alexandru Odobescu, bolta sălii a fost decorată cu numeroase elemente zoo, fito și antropomorfe în relief policromat aurit pentru a aminti de cerurile din basmele românești. În 1935, din initiațiva lui George Enescu, au fost strânse fonduri pentru construcția orgii de concert, amplasată în fundalul scenei. 

Nucleul parterului îl formează un vestibul circular, dublat de un inel format din 12 coloane dorice. Din acest vestibul pleacă spre sala de concerte patru scări în spirală, largi, construite din marmură de Carara, fiecare scară fiind răsucită în jurul unui pilon. 

În fața Ateneului se află o grădină mărginită de arbori și alcătuită din peluze cu flori și gazon, având în centru statuia lui Mihai Eminescu.

În perioada antebelică, aleile Grădinii Ateneului erau împodobite cu busturile care reprezentau mari oameni politici, de cultură sau artiști români. Din păcate, acestea nu s-au păstrat, pentru că au fost distruse în anii regimului comunist: Mihai Eminescu (de Ion Georgescu), Mihail Kogălniceanu (de W. C. Hegel), P.S. Aurelian (de W. C. Hegel), Ion Ghica (Iordănescu), Traian Demetrescu (de Filip Marin), Dumitru Georgescu-Kiriac (de Oscar Han), Ienăchiță Văcărescu (de W. C. Hegel), Constantin Esarcu (de W. C. Hegel), Gavriil Musicescu (de Milița Petrașcu), C. A. Rosetti (de I. Georgescu), Vasile Urechea-Alexandrescu (de W. C. Hegel), generalul Ioan Emanoil Florescu (de I. Georgescu), Grigore Tocilescu, Gheorghe Dem Theodorescu (de Carol Storck), C. I. Stăncescu (de W. C. Hegel) și Theodor Șerbănescu (de Filip Marin).

După îndepărtarea acestora, în fața Ateneului a fost instalată o singură statuie: ”Alergătorii”, realizată în 1913 de sculptorul Alfred Boucher (1850-1934). În prezent statuia ”Alergătorii” este declarată monument istoric și a fost reamplasată din 1950 pe Calea Victoriei 142-146). În locul acesteia, în Grădina Ateneului este amplasată statuia lui Mihai Eminescu, executată în bronz, în 1963, de sculptorul Gheorghe D. Anghel. 

Prima conferință organizată în noul local a fost rostită de Alexandru Odobescu la 14/26 februarie 1888, acesta declarând: ”N-ar fi o adevărată minune a artei picturale feeria de scene din istoria națională cu care dorim a vedea acoperită friza ce înconjoară sala circulară a viitorului nostru ateneu?”. Câțiva ani după aceea, pe peretele circular al ateneului a fost scris cu literele aurite: ”Loc rezervat marei fresce ce va reprezenta fazele principale ale istoriei românilor”. 

În anul 1901, pictorul Ștefan Popescu a prezentat prima ofertă pentru înfăptuirea acestei opere de artă. Oferta i-a fost refuzată deoarece suma necesară, cel puțin 80.000 de lei, a părut enormă. În 1933, după 32 de ani, a început ornamentarea frizei, acceptându-se proiectul elaborat de pictorul Costin Petrescu (1872-1954) din Pitești. Fresca, începută în 1933 și inaugurată în seara zilei de 26 mai 1939, lată de 3 metri și lungă de 70 de metri, se întinde deasupra lojilor, de jur împrejurul tamburului cupolei, cu excepția locului unde se află scena.

Este alcătuită din 25 de scene reprezentative din istoria României: Împăratul Traian intră în Dacia; Legionarii romani colonizează Dacia; Formarea poporului daco-roman; Straja romană; Invazia barbarilor; Începuturile poporului român; Statornicirea; Descălecarea; Statul militar; Statul administrativ — împărțirea dregătoriilor; Cruciada romînească; Ștefan cel Mare; Epoca de pace și credință; Mihai Viteazul; Începuturile culturii românești; Horea, Cloșca și Crișan; 1821 — Revolta lui Tudor Vladimirescu; 

Anul 1848 în Transilvania; Anul 1848 în Principate; Al.I. Cuza; Anul 1859 — Unirea Principatelor; Carol I — Războiul de Independență; Războiul întregirii naționale 1916-1918; Ferdinand I Întregitorul; Epoca de consolidare. 

În volumul ”București. Ghid istoric și artistic, București, 1938, de Grigore Ionescu, ”episodul XXV” al frescei e descris astfel: ”Carol al II-lea. Epoca de consolidare. Epopeea națională se încheie cu un tablou final, care înfățișează starea actuală a țării și tendințele nouei generații. Pe un fond de oraș modern, Carol al II-lea, regele culturii, însoțit de moștenitorul tronului, Marele Voievod Mihai, coboară în mijlocul poporului său ca să patroneze știința, literatura, arta, munca agricolă și industria”. Imaginea lui Carol al II-lea a fost înlăturată între timp de pe frescă (adică acoperită cu personaje anonime, simbolice, țărani, copii etc.), foarte probabil în epoca statului național-legionar ori a regimului Ion Antonescu, din rațiuni politice (fostul rege devenise indezirabil pentru oficialitate). În timpul regimului comunist din România, fresca de la Ateneu, pictată de Costin Petrescu, a fost acoperită cu catifea roșie, cu scopul de a ascunde rolul monarhiei în istoria României. A stat ascunsă privirilor aproape două decenii (1948-1966).

Tot Costin Petrescu a realizat și mozaicurile exterioare de la Ateneul Român din București. Altădată, în Ateneul Român se afla și Pinacoteca Statului. Fondul de tablouri a fost preluat de actualul Muzeu Național de Artă al României.

La 24 noiembrie 1890 aici au răsunat versurile închinate de Al. Vlahuță vechilor ateniști, cu prilejul aniversării a 25 de ani de la înființarea Societății ”Ateneul Român”. În Sala Mare a Ateneului Român, la 29 decembrie 1919, s-a întrunit pentru prima dată Parlamentul României Mari, care a ratificat hotărârile de Unire ale Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei.

Soarta a făcut ca peste ani, Ateneul să fie refăcut tot prin generozitatea poporului român, ca și atunci când ”a apărut pe lume”. Pentru că a fost grav avariat de bombardamentele din cel de-al Doilea Război Mondial, românii s-au mobilizat și au donat la apelul comitetului Ateneului, care cerea ca ”grandioasa construcție să renască prin aceeași dragoste a publicului, a cărei înălțare spirituală este însăși înălțarea rațiunii sale”. 

Ateneul Român este sediul Filarmonicii ”George Enescu”. De-a lungul timpului, Ateneul Român a găzduit mulți compozitori, dirijori, interpreți de talie mondială: Arthur Rubinstein, Yehudi Menuhin, David Oistrah, Igor Strawinsky, Richard Strauss, Paul Robeson ș.a.

Tot aici s-a desfășurat, periodic, Festivalul Internațional ”George Enescu”. După 1990 au început lucrările de restaurare și consolidare, care numai între 1991-1996 s-au ridicat la circa 7,5 miliarde lei, din care doar o mică parte au fost alocate de Ministerul Culturii. Restul fondurilor au fost strânse de Filarmonica ”George Enescu”. A fost redeschis în 2005, cu ocazia ediției a XVII-a a Festivalului Internațional ”George Enescu”. 

În martie 2007, s-a marcat includerea Ateneului Român în patrimoniul culturii europene, prin dezvelirea unei plăci comemorative pe zidul edificiului. Cu această ocazie, ministrul Culturii și Cultelor, Adrian Iorgulescu declara: ”Iată, după ce mai bine de 100 de ani a fost considerat simbol al culturii române, Ateneul devine un simbol european”. Placheta comemorativă este de culoare albastră, având simbolul Arcului de Triumf, schițat cu alb în mijloc și cu o stea galbenă. Pe plachetă este scris în limbile română, franceză și engleză ”Patrimoniu european”.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *