Jazz in Church Festival, în perioada 23 – 26 aprilie la Biserica Luterană din Bucureşti

Divertisment

Jazz in Church Festival, ediţia a a VIII-a, va avea loc în perioada 23 – 26 aprilie, la Biserica Luterană din Bucureşti, informează un comunicat al Asociaţiei Jazz.ro transmis marţi AGERPRES.

La festival vor participa 20 de artişti din toată lumea, care vor interpreta jazz, muzică medievală, compoziţii de muzică contemporană şi improvizaţii.

Unul dintre cele mai aşteptate momente este proiectul „Deep River” al saxofonistului Andy Sheppard şi al pianistei Joanna MacGregor, şefa catedrei de pian de la „Royal University of Music” din Marea Britanie.

„Un moment artistic ce va juxtapune unii dintre cei mai buni interpreţi contemporani, cei doi ne vor acompania într-o călătorie prin sudul Americii, mixând piese de Bob Dylan, Johnny Cash sau Tom Waits cu compoziţii proprii, un fabulos traseu sonor ce merită descoperit şi parcurs în cadrul Jazz in Church”, potrivit comunicatului.

Ansamblul vocal feminin norvegian „Trio Medieval” va aduce în lăcaşul de cult muzică sacră medievală din Anglia, Italia şi Franţa, cântece şi balade tradiţionale scandinave şi islandeze, împletite cu muzică contemporană. Cele trei membre ale ansamblului vor fi acompaniate de saxofonistul Arve Henriksen, considerat unul dintre cei mai importanţi interpreţi şi compozitori ai jazz-ului.

Festivalul este o ocazie de a descoperi şi instrumente fantastice, precum chitara sardă, creaţie a muzicianului Paolo Angeli. Acesta şi-a construit instrumentul-orchestră cu 18 corzi, un hibrid între chitară-bariton, violoncel şi percuţie, având ciocănele, pedale şi elice cu viteză variabilă.

Un alt instrument deosebit este Koto – la origine chinezesc, dar care a căpătat o largă recunoaştere şi a dezvoltat o solidă tradiţie în Japonia. Echivalentul acestuia în cultura europeană este ţitera. La koto va performa Mieko Miyazaki, alături de Manuel Solans la vioară şi Bruno Maurice la bayan.

Şi anul acesta, „Jazz for kids” va oferi ocazia copiilor să asculte poveştile preferate cântate în note de jazz.

Biletele, cu preţul de 180 de lei pe seară, sunt disponibile online pe entertix.ro şi myticket.ro, în reţelele magazinelor Cărtureşti sau Carrefour. Biletele pentru matineul „Jazz for kids” costă 25 lei/persoană (părinte sau copil).

Festivalul este organizat de asociaţia Jazz.ro, în parteneriat cu Biserica Evanghelică C.A. din Bucureşti.

Festivalul se bucură pentru al cincilea an consecutiv de patronajul ambasadorului Elveţiei în România, Arthur Mattli. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.