CGMB a adoptat un proiect de hotărâre privind decontarea a 11.000 de teste PCR pentru bucureşteni

Social

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a adoptat, în şedinţa de luni, un proiect de hotărâre privind decontarea a 11.000 de teste PCR pentru bucureşteni.

Beneficiari vor fi cetăţenii municipiului Bucureşti care vor solicita, în mod voluntar, înscrierea în cadrul proiectului şi nu se află în categoriile definiţiilor de caz, astfel cum sunt stabilite prin Metodologia de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus, elaborată de către Institutul Naţional de Sănătate Publică din România. În termen de cinci zile de la comunicarea hotărârii, ASSMB va elabora regulamentul privind implementarea proiectului.

Primarul general, Gabriela Firea, a precizat, luni, la începutul şedinţei CGMB, că Municipalitatea va încheia parteneriate cu toate spitalele de stat şi clinicile private care vor dori să intre în acest proiect şi care deţin aparate de testare PCR, acreditate de Ministerul Sănătăţii şi avizate, ca şi circuite medicale, de DSP. Firea a subliniat că testele folosite vor fi PCR, “nu din acelea rapide, scurte, contestate, despre care s-a spus că dau anumite erori”.

Ea a menţionat că în cadrul acestui proiect poate fi admisă la testare o întreagă familie. “Am ajuns la concluzia că nu ar fi corect să inducem un sentiment de discriminare (…) Peste tot în Europa şi în SUA s-a lărgit definiţia de caz şi se testează şi alte categorii de persoane, care nu prezintă simptome”, a precizat Firea.

Potrivit acesteia, cetăţenii care vor ieşi pozitivi la testare vor urma procedura naţională şi internaţională, anume internare, DSP va dispune anchetă epidemiologică şi se vor realiza teste şi celor cu care aceştia au intrat în contact.  “Acesta e un prim lot de testări, primele 11.000 de persoane înscrise voluntar şi după o pauză necesară, pe care ne-o va recomanda un grup de specialişti cu care vom lucra (…), va începe – să spunem – un nou lot de testare”, a menţionat edilul.  AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.