Sâmbătă, 2 noiembrie 2019, la Arena Naţională din Bucureşti (intrarea VIP din strada Maior Coravu), începând cu ora 10,00, va avea loc evenimentul „MARATOC – Maratonul pe tocuri”, o competiţie la care oricine se poate înscrie pentru a alerga singur (pe tocuri) sau alături de copii.
Acest eveniment sportiv şi distractiv are un scop caritabil şi este destinat copiilor mai puţin norocoşi, care nu au o familie. Noi credem că şi copiii de la Fundaţia „Nane pentru copii cu dizabilităţi”, dar şi cei de la Fundaţia „Ajut un copil” merită o şansă la o viaţă normală, fără griji!
Proiectul „Maraton pe tocuri” se doreşte a fi mai degrabă un cros, decât un maraton în adevăratul înţeles al cuvântului. Ideea lui a pornit din realitatea înconjurătoare.
„De când fetiţa mea merge la şcoală, am observat un ‘fenomen’. În fiecare dimineaţă văd mămici – femei ocupate, cu diferite profesii, elegante şi purtând încălţăminte cu tocuri – care îşi duc grăbite copiii la şcoală, încercând să împace în mare viteză ambele ‘cariere’ – cea de mamă şi cea profesională. Şi reuşesc cu brio. Ele aleargă zilnic cu copilul de mână, cu ghiozdanul pe umăr şi, uneori, cu umbrela în cealaltă mână, până la poarta şcolii. Acei copii sunt norocoşi, deoarece pentru ei aleargă cineva. Dar ce se întâmplă cu aceia care nu au familie – copiii abandonaţi, cei de la aşezămintele sociale, cei care au probleme de sănătate şi sunt abandonaţi în spitale? Pentru ei vom alerga noi!”, declară Monica Davidescu, actriţă a Teatrului Naţional Bucureşti şi iniţiatoarea proiectului.
Evenimentul „MARATOC” este susţinut de Primăria Capitalei – prin primarul general Gabriela Firea. De asemenea, s-au alăturat proiectului, benevol, Federaţia Română de Atletism (care va asigura, cu ajutorul voluntarilor, logistica liniei de start, a traseului, a liniei de sosire, a premierii), Alexandra Dobre, director general al Centrului pentru Seniori al Municipiului Bucureşti, numeroşi prieteni.
„Mă bucur că au intrat în proiectul ‘MARATOC’ mulţi prieteni care dezvoltă mici afaceri şi care au oferit produse pentru kit-urile de participare şi pentru premii. Le sunt recunoascătoare tuturor, fiindcă datorită acestor prieteni implicaţi avem tot ce ne trebuie pentru realizarea proiectului”, a precizat actriţa Monica Davidescu.
Numeroase personalităţi din lumea sportului, din lumea artistică sau din televiziune s-au alăturat acestui eveniment – Elisabeta Lipă, Maricica Puică, Violeta Beclea, Aurelian Temişan, Andrei Ştefănescu, Anca Dinicu, Andreea Bălan, George Burcea, Alexandru Anghel, Bogdan Taşcău (Dl Problemă), Rareş Varniote, Bogdan Boantă, Andra Gheorghe, Florin Apostol, Julieta Georoiu şi copiii de la Victoria Art, Daniela Nane, Tania Popa, Răzvan Săvescu, Cosmin Vîjeu, Alexandra Sălceanu, Letiţia Vlădescu şi mulţi alţii – acceptând să alerge pe tocuri (chiar şi bărbaţii!) pentru a susţine acest proiect.
Participanţii la „MARATOC” vor purta încălţăminte cu tocuri (cizme, botine, pantofi, sandale) de 7-10 cm; vor fi îmbrăcaţi adecvat vremii de afară (dacă plouă, să aibă umbrelă). Ei pot alege la ce cursă vor să se înscrie – alergare 400 de metri, alergare 800 de metri, alergare 1.200 de metri. La cursa de 400 de metri pot alerga şi copiii alături de mame (bineînţeles, cei mici nu vor purta tocuri). Mamele care participă pot veni cu bebeluşii sau copiii lor în landouri/cărucioare. Tăticii care participă vor purta încălţăminte cu toc (va fi amuzant şi astfel vor înţelege cum începe fiecare dimineaţă din viaţa soţiilor).
Programul evenimentului:
* între orele 10,00 – 11,00 – înscrieri; achiziţionarea kit-ului de concurs (prin tranzacţie online sau cash) în valoare de 100 lei pentru adulţi şi 50 lei pentru copii; socializare, antrenament în zona de încălzire, delimitată de organizatori
Participanţii care fac donaţia on line, se vor prezenta la cortul pentru on line de unde vor ridica kitul de participare pe baza tranzactiei. Participanţii care fac donaţia pe loc, în dimineaţa evenimentului, se vor prezenta la voluntarii de la celelalte corturi, iar după ce fac donaţia, vor primi kitul de participare. Donaţiile on line se pot face către una dintre fundaţii:
– Ajut un copil – Cont IBAN: RO33BTRLRONCRT0383775101
– Nane pentru copii cu dizabilităţi – Cont IBAN: RO80BTRLRONCRT0P70843303
* ora 11,15 – start în cursa de 400 de metri
* ora 11,30 – start în cursa de 800 de metri
* ora 12,00 – start în cursa de 1.200 de metri
* ora 12,30 – festivitatea de premiere, şedinţă foto, sesiuni de interviuri cu oficialităţile, personalităţile şi vedetele care vor participa la concurs.
Detalii despre evenimentul MARATOC pot fi găsite pe pagina de Facebook dedicată evenimentului – www.facebook.com/maratonpetocuri.
Fundaţia „Ajut un Copil” – www.ajutuncopil.ro
Ne-am gândit de multe ori „de ce?” şi de fiecare dată am găsit acelaşi răspuns: din dragoste pentru copii şi din dorinţa de a le oferi un viitor mai luminos, cu reale şanse de dezvoltare armonioasă atât fizic, moral, cât şi intelectual. În acest sens, ne-am propus construirea Aşezământului Social Cultural Sf. Muceniţă Filofteia, cu program permanent, în Nefliu, oraş Măgurele, judeţul Ilfov. Proiectul este unul de lungă durată, iar aşezământul va fi căminul copiilor orfani cu vârste cuprinse iniţial între 3 şi 6 ani, pe care îi vom creşte şi educa până la vârsta majoratului. Pentru desfăşurarea activităţilor şi pentru atingerea scopului propus, echipa noastră va asigura copiilor condiţii de cazare, hrană sănătoasă, îngrijire, susţinere morală, educaţie şi formare continuă, tot ce va fi nevoie pentru o creştere echilibrată până la împlinirea vârstei de 18 ani. Sperăm că odată deveniţi adulţi, mlădiţele „Ajut un copil” vor fi pregătite să ofere, la rândul lor, valoare comunităţilor socio-profesionale în care se vor integra, fie că va fi vorba de întemeierea propriilor familii, de locurile lor de muncă sau, de ce nu, de comunităţi cu activităţi de voluntariat.
Obiective:
– Finalizarea construcţiei Aşezământului Social Cultural Sf. Muceniţă Filofteia
– Îngrijirea şi educarea a 20 de copii orfani
– Promovarea voluntariatului
– Promovarea valorilor tradiţionale creştine româneşti în rândul copiilor şi al tinerei generaţii
– Dezvoltarea personală şi promovarea unui stil de viaţă sănătos
Ce reprezintă proiectul Ajut Un Copil pentru echipa de management de proiect?
„Proiectul Ajut Un Copil este un proiect pentru romanii de peste tot, este un proiect pentru Romania! Poate va intrebati cum asa? sau De ce?
Ne propunem să creştem şi educăm într-un mod aparte un număr de 20 de copii, copii cu ajutorul cărora ne dorim să punem bazele unei noi generaţii de lideri care pot aduce o schimbare bazată pe valori, o armonie în tot ce vor alege să facă şi în tot ce se vor implica!
Proiectul Ajut Un Copil este un proiect al responsabilităţii pe termen lung, este un exemplu de a te implica ca şi voluntar cu adevărat implicat. Mărturisesc ca de foarte multe ori o astfel de abordare cere şi sacrificii, referitor la timpul tău liber, la cel pentru propria familia, cel al prietenilor tăi, cu toate acestea vă asigur că merita din plin!
Împlinirea pe care o ai nu poate fi descrisă în cuvinte, este nevoie să o simţi! Vă aşteptăm lângă noi, vă aşteptăm să faceţi parte din proiectul Ajut Un Copil, să faceţi parte din noua noastră societate bazată mai mult pe valori!
Mulţumesc echipei mele pentru implicare şi perseverenţă, mulţumesc persoanelor publice care ne sunt ambasadori apropiaţi, mulţumesc partenerilor care ne susţin!
Adrian Beizdadea
VicePresident&Project Manager
Romania, Nefliu-Magurele, Ilfov
Email: adrian.beizdadea@ajutuncopil.ro
Web: www.ajutuncopil.ro
F: https://www.facebook.com/ajutuncopil/
Fundaţia „Nane pentru copii cu dizabilităţi” – www.fundatianane.ro
Proiectul Nane s-a născut din dorinţa unei mame de a găsi o soluţie viabilă şi eficientă pentru problemele de incluziune socială ale copilului său şi, implicit, ale cât mai multor copii şi tineri cu dizabilităţi; de asemenea, sperăm ca acest proiect să fie un sprijin moral şi de specialitate prin asistenţa specifică oferită familiilor acestora. Pentru copilul cu deficienţă, situaţia este foarte dificilă, el confruntându-se cu numeroase probleme pe care nu le poate depăşi sau compensa. Eşecul repetat devine traumatizant, iar copilul, fără o satisfacţie mobilizatoare, renunţă uşor la eforturi şi ajunge la comportamente deviante sau abandon şcolar. Date fiind aceste realităţi, organizaţia noastră non-profit s-a constituit din dorinţa de a le uşura acestor copii şi tineri drumul în viaţă, de a asigura un cadru securizant, optim dezvoltării compensatorii ale acelor laturi ale personalităţii lor, care să le faciliteze incluziunea socială. Fundaţia Nane a fost înfiinţată cu scopul de a oferi ajutor şi asistenţă copiilor cu dizabilităţi şi familiilor acestora.
Obiective:
– Îmbunătăţirea calităţii vieţii copiilor cu dizabilităţi
– Asistenţă pentru familiile copiilor cu dizabilităţi
– Sensibilizarea comunităţii cu privire la dificultăţile copiilor cu cerinţe speciale
– Construirea „Centrului Nane” pentru copii cu dizabilităţi
Persoane de contact:
Fundaţia „Ajut un copil”
Andrei Dragan
President
Romania, Nefliu-Magurele, Ilfov
Email: andrei.dragan@ajutuncopil.ro
Web: www.ajutuncopil.ro
F: https://www.facebook.com/ajutuncopil/
Fundaţia „Nane pentru copii cu dizabilităţi” – TBC
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.